Dragoș Huțuleac este redactorul șef al publicației științifice „Educația Azi”, o revista online indexată în peste 20 de Baze de Date Internaționale, printre care Social Science Research Network, Directory of Research Journals Indexing, Google Scholar, WorldCat, Genamics, etc. A predat în învățământul gimnazial, liceal și cel universitar pentru ca într-un final să înființeze firma CINEXT SRL-D, o firmă care se ocupă de furnizarea de cursuri motivaționale, educație alternativă și terapii alternative, a cărei activitate începe din toamna aceasta. Cea mai bine vândută carte a sa este „Manualul de Fericire și Gândire Alternativă”, care poate fi procurat din mai toate librăriile online din țară și străinătate. Printre altele, se ocupă de istoria huțulilor, scrie articole pentru ziarul nostru și așteaptă un copil. Azi vom discuta cu el despre învățământ, cercetare, oameni și viață.
– De ce ai ales învățământul în detrimentul altor domenii?
– Nu știu dacă neapărat am ales învățământul, dar știu sigur că am ales educația…e o diferență între cele două concepte! Am făcut alegerea astapentru că este domeniul care are cel mai mare impact asupra societății. Vrei, nu vrei, trebuie să treci prin școală un anumit număr de ani. Acei ani în mod cert vor lăsa o amprentă în sufletul tău și îți vor influența viața mai mult decât conștientizezi la vârsta respectivă. Abia ulterior realizezi de cât de mult au contat respectivii ani pentru tine, pentru viața ta. Poate fi vorba despre o experiență pozitivă, fie una negativă, dar în mod cert te vei raporta la ea anii care urmează. Uite, de exemplu, eu, în toți anii de școală am învățat extrem de bine ce fel de profesor nu trebuie să fiu. A fost cea mai utilă lecție pe care mi-am putut-o însuși. Mi-a permis ca la clasă să nu fac acele greșeli care îndepărtează elevul de disciplina pe care o predau sau de școală în sensul generic pe care îl putem atribui acestui termen. Copilul trebuie să iubească omul de la catedră și dacă iubește omul, va iubi și disciplina pe care acesta o predă. Poate cunoștințele sale nu vor fi extrem de vaste, de asemenea se poate să nu fii un cadru didactic excepțional de pregătit din punct de vedere științific, dar iubindu-te ca profesor, ca om, elevul își va da silința să nu te dezamăgească și atunci poți fi sigur că acele cunoștințe pe care elevii le însușesc de dragul tău, indiferent de nivelul lor, vor fi niște informații care îi vor însoți toată viață și pe care vor ști să le utilizeze. Dacă reușești să devii în ochii lor un model, nici o oră nu va fi pierdută. Toți vor fi în câștig. Tu, ei, societatea. Consider că asta e marea problemă a învățământului în particular și a României în general, că nu mai are modele. Că nu mai are repere morale cu priză la public, care să poată influența în mod pozitiv societatea încă de pe băncile școlii. Copiii, tinerii până la o anumită vârstă, au încă sufletul curat și simt ipocrizia foarte ușor. Ori învățământul e ticsit de oameni ipocriți, care nu sunt pasionați de ceea ce fac, care nu au vocație de cadru didactic dar au căpușat sistemul datorită statutului obținut și pentru că așa pot poza mult mai ușor ca intelectuali. E mai plină țara asta de „intelectuali”(cu ghilimelele de rigoare) decât câcăreze de oaie… Cum te învârți, cum calci într-un intelectual, pe cuvânt! Și atunci, dacă elevul sau studentul nu are în fața un intelectual adevărat, un om care să-l inspire, ce poți să-i mai ceri?!?
– Dar cum sunt intelectualii adevărați din perspectiva ta?
– Sunt vii! Nu sunt simple depozite de informație, nu sunt biblioteci cu picioare, nu sunt computere conectate la internet, sunt vii. Interacționează cu ceilalți, judecă cu mintea lor, pe baza informațiilor pe care le dețin și îi ajută pe ceilalți să înțeleagă afirmațiile sau teoriile pe care le pun în discuție. Greșesc, își recunosc greșeala, învață ceva din ea, dar mai cu seamă sunt atenți la cei din jurul lor. Nu le desconsideră judecata, ci caută în ea ceea ce-i bun pentru a evolua împreună, nu separat. Nu-i crede niște proști.Rareori vei vedea un intelectual egoist. Egoismul e semn de prostie crasă și e specific arivistului. Ori dacă vă uitați în instituțiile de învățământ, e plin de ariviști. Ei nu vor reuși niciodată să inspire generațiile de elevi/studenți care le trec pragul. Vor reuși numai să-i îngrețoșeze, să-i facă să deteste școala și să li se pară că aceasta e o pierdere de vreme.
Să nu mă înțelegi greșit, știu că în învățământ sunt și multe cadre didactice dedicate trup și suflet meseriei avute. Dar nu sunt destule. Respectivii profesori și învățători sunt ca niște stâlpi care susțin efectiv învățământul să nu se prăbușească. Pe umerii lor stă educația și le este la rândul lor foarte greu să-și facă meseria tocmai pentru că restul colegilor sunt de umplutură. Treaba e că lumea nu-i vede pe acești profesioniști pentru că ei au o calitate pe care nu o întâlnim la cadrele didactice de umplutură: decența. Ori decența nu este la fel de vizibilă ca circul.
-Și cum crezi că se poate rezolva asta?
-Numai dacă cei care fac selecția cadrelor didactice își iau rolul în serios. Asta dacă nu cumva și ei au ajuns în postura respectivă din poziția parvenitului căruia i s-a atribuit o funcție. Pentru că vezi tu, cel puțin din anii 2000 încoace tot ce ține de învățământ s-a viciat, de asta cred că avem și o societate plină de vicii. S-au răspândit ca o molimă minciuna, neasumarea responsabilității, șpaga, neseriozitatea, nesimțirea, etc. pentru că mulți dintre cei care au ajuns la catedră au ajuns acolo utilizându-se de respectivele „instrumente”: mai printr-o șpagă, mai printr-o minciună, mai printr-un pupat în dos…așa au intrat în sistem, așa au evoluat, așa au crescut profesional, dar nu și uman. Fiind specialiști în astfel de strategii, evident că asta au insuflat și generațiilor păstorite. Apropo de asta, vom vedea ce se va alege de concursul pentru ocuparea posturilor de directori din școli. Ai văzut că deja s-au format două tabere: cei care susțin că s-a organizat prea în pripă și cei care consideră că totul e ok. Practic asistăm la un război surd între cadrele didactice susținute de PSD sau ALDE pentru funcțiile respectiveși cei susținuți de PNL. Primii doresc amânarea concursului cu speranța că vor primi sprijinul politic aferent după alegerile generale din iarnă pentru câștigarea concursului, convinsi fiind de victoria partidelor din care provin, în timp ce ceilalți ar dori să fie ținut acum pentru a se bucura de sprijinul politic al PNL-ului care susține și este agreat de guvernarea tehnocrată. Mai sunt și cei pentru care nu contează când se va organiza concursul, dar respectivii fie sunt cu adevărat pregătiți pentru obținerea acestui post, fie incredibili de naivi.
-Ești rău!
– Sunt scârbit și se poate că asta să mă facă să judec extrem de subiectiv tema respectivă, dar nu cred să greșesc foarte mult. Cunosc dedesupturile învățământului și dacă organele abilitate chiar și-ar face treaba, în numai un an de zile ar fi la catedre libere, câtă frunză, câtă iarbă. Iar în ceea ce privește funcția de director, ea este cu adevărat importantă pentru obținerea unui învățământ de calitate. De ce zic asta, pentru că orice organizație are structură de piramidă, iar în vârful piramidei stă șeful. Dacă acesta este corect, onest, muncitor, echilibrat, un bun profesionist, ceilalți din organizație trebuie să se adapteze felului său de a fi, pentru că altfel vor fi siliți de împrejurări să părăsească organizația. Sub acest aspect, directorul poate fi un model pentru angajați și din postura asta, are dreptul moral să îți ceară ție, ca angajat, să ai niște standarde decente în privința meseriei tale. În schimb, dacă directorul este un parvenit, nu mai poate să facă așa ceva și întreaga școală se duce de râpă în privința calității actului educațional.
-Din punctul tău de vedere, care este rolul unui cadru didactic?
– Acela de a descoperi cât este de bun și deștept copilul din fața lui, nicidecum cât este de rău și prost. Evident că respectivul elev se prea poate să nu fie bun la disciplina pe care eu o predau, să nu i se pară defel importantă, dar asta nu înseamnă cu nu are potențial. Principalul meu rol ca și cadru didactic este să identific acel pontențial și să-l ajut pe elev să se dezvolte în acea direcție, care se potrivește abilităților sale înnăscute. În acel moment, în relația cu dânsul, trebuie să-mi pun disciplina pe care o predau pe locul doi și să mă concentrez în a-l ajuta să devină cât mai bun în ceea ce îl pasionează. Dacă reușesc acest lucru, abia atunci mă pot numi profesor. Aici este o altă greșeală care se face în învățământ, anume că li se inoculează elevilor ideea că au valoare doar dacă sunt buni la toate disciplinile din programa școlară. Este o prostie fără margini! Vor nu vor, ei trebuie să fie buni la toate pentru a fi considerați elevi de elită, mândria școlii. Acel „trebuie”a nenorocit generații întregi prin simplu fapt că a distrus încrederea în forțele proprii a unor elevi care nu întelegeau de ce e obligatoriu să fie buni la toate, când ei îndrăgesc dintre toate disciplinile școlare fie numai muzica, fie doar religia, fie numai matematica, fie doar istoria, ori numai două sau trei discipline, etc. Ori tu, ca formator, ai datoria de a-l ajuta să înteleagă că nu are un handicap dacă îl interesează mai puțin alte discipline decât cele cu care el rezonează. Că e important să devină extrem de bun în domeniul față de care se simte atras și că singura lui datorie fața de restul disciplinilor este aceea de a-și însuși informații la nivel de cultură generală elementară, nu mai mult. Și poți să o faci, dacă chiar vrei, iar rezultatele se vor vedea peste ani de zile când fostul tău elev sau student își câștigă existența din pasiunea lui, cu ajutorul acelor discipline pe care le iubea de pe băncile școlii, pentru că tu l-ai îndrumat într-acolo și nu este un șomer cu studii superioare sau un vânzător cu studii superioare, cu tot respectul față de cei care iubesc și au vocație în acest domeniu.
– Conduci o revistă științifică online, exlusiv în limba română, numită Revista Educația Azi, care în mai puțin de un an de zile a fost indexată în multe baze de date științifice internaționale decât alte publicații mai vechi, dar mai puțin vizibile peste hotare. Cum ai reușit și ce te-a determinat să pui bazele unei astfel de publicații?
– Am vrut să arăt că se poate. De altfel e singura revistă integral editată în limba română care este indexată într-atâtea baze de date științifice internaționale și urmează să mai primească girul câtorva. La început, absolut toți cei cărora le-am vorbit despre proiectul meu mi-au spus că așa ceva este imposibil, că trebuie să fie în engleză, franceză sau altă limbă de circulație internațională, că fără nume proeminente în colegiul redacțional nu se poate, că pentru a fi indexată trebuie să publice doar cei cu statutul de doctorand, doctor sau cercetător știintific gradul nu știu cât, că fără câteva mii de euro degeaba mă pornesc la drum, din astea… Prostii de căutat nod în papură, de pus bețe în roată sau pentru a-și găsi o scuză că n-au reușit să-și indexeze publicațiile proprii. De fapt, nu și-au dat suficient interesul. Pe mine cuvântul ăsta „imposibil” mă scoate din sărite. Am convingerea că un om, cu cât folosește mai mult expresia „Imposibil!”, cu atât este mai limitat în gândire, mai retrograd. Istoria ne-a demonstrat că imposibilul nu există. Există treburi care „nu se pot face acum” dar în viitor nimeni nu poate garanta că ele nu vor fi posibile. Ba din contra, putem afirma că toate soluțiile se află în stare latentă și doar așteaptă ca cineva să le descopere. Asta am făcut și eu: am găsit soluții. Majoritatea celor care editează publicații științifice au impresia că în bazele de date internaționalestau niște omuleți răi, cu parul, care îți distrug articolele și te dau afară pe ușă. Nu e chiar așa. Mai mult trebuie să îndeplinești niște criterii tehnice pentru a fi indexat, iar calitatea articolelor depinde într-o uriașă măsură de autori, de reviewerii revistei și numai de dânșii. Iar oamenii ăia răi de la bazele de date, sunt mai degrabă buni și de ajutor, îndrumându-te cu răbdare pas cu pas, în tot procesul de indexare.
Pe lângă motivele enunțate adineaori, am fost motivat să înființez această revistă și datorită faptului că nu stăpânesc suficient de bine nicio limbă străină într-atât încât să pot redacta un articol în limba respectivă, oricare ar fi ea. Ori până la revista „Educația Azi”, majoritatea revistelor din România indexate BDI cereau și cer încă, articolele în limbi străine de circulație internațională, sau măcar abstractele să îndeplinească acest criteriu. E foarte costisitor pentru un doctorand să plătească de tradus câte 5, 10, 20 de pagini cât are un articol de specialite, pentru a fi publicat și a obține punctajul necesar fișei de evaluare a activității științifice. De ce să mint, nu prea mă înduram să cheltui banii respectivi și mi-am dat seama că în postura mea sunt și alți colegi. Pe lângă aspectul pecuniar, mi-am zis că or fi destui cercetători cu teorii foarte bune, cu studii bine documentate, care au aceleași probleme cu limbile străine iar din această cauză, munca lor se pierde sau rămâne necunoscută. Ori eu n-am considerat niciodata limba româna ca fiind una potrivnică descoperirilor științifice. Dacă teoria propusă de tine în limba română e valoroasă, ea e la fel de bună în toate limbile pământului. Nu trebuie să fii condiționat de cunoașterea limbii engleze pentru a face cercetare. E drept că scrierea unui articol într-o limbă străină, face ca studiul tău să fie cunoscut mult mai ușor de mai multă lume peste hotare, dar să pierzi puncte de evaluare a activității științifice din cauza acestui criteriu, mi se pare o prostie.
-Apropo de asta, cum ți se pare cercetarea din România?
– Românii sunt excepționali când vine vorba despre cercetare. Păcat că nu se alocă fonduri pentru câtă resursă umană de calitate am avea în cercetare. Cercetarea este un domeniu care poate fi exploatat la nesfârșit cu rezultate mai mult decât profitabile pentru societate și economie. Dacă acest domeniu ar fi unul cu finanțare prioritară, alături de învățământ, am asista în următorii maxim 20 de ani la o schimbare la fața a României de-a dreptul incredibilă. Am convingera că dacă cercetătorii noștri plecați înafară s-ar întoarce și ar face pentru țara noastră ceea ce fac pentru alte națiuni care înțeleg importanța acestui domeniu pentru evoluția lor ca stat, am deveni una dintre cele mai puternice țări din lume, în top 10. Tot istoria ne-a demonstrat că avem o capacitate de a ne reveni din propria cenușă de-a dreptul incredibilă, atunci când factorii politici permit acest lucru. Slaba finanțare face ca tinerii cercetători să se orienteze către cariere în afară, deși sunt sigur că majoritatea ar prefera să muncească aici și poate nu pe sume atât de mari ca în alte părți, dar pe sume care măcar să fie rezonabile. Nu poți fi asistent în cercetare cu 1.300 de lei net și să faci performanță. Nu ai cum. Când începi să plătești chiria, facturile și poate mai vrei să manânci ceva, s-a terminat cu entuziasmul tău întru ale cercetării. Haine, hai că mai ai de anul trecut! Mintea ta, în loc să fie ocupată cu diverse ipoteze științifice, e ocupată cu grijile vieții de zi cu zi și te blochezi. Nu mai dai randament. Nu ai cum. Din punctul meu de vedere, dacă salariile în domeniu ar începe de la 2.500 de lei net, tinerii cercetători ar sta acasă și și-ar face treaba cu prisosință. Ar face carieră aici, pentru dânșii, implicit pentru țară, pentru că rezultatele lor se vor reflecta în imaginea țării în mod automat.Și trebuie să recunoaștem că ar fi extrem de plăcut ca în afară să nu mai fim percepuți ca hoți și țigani, ci ca profesioniști și români. Dacă educația, împreună cu cercetarea, ar funcționa corespunzător, am reda demnitatea acestui neam. În cele din urmă, istoria este făcută de popoarele demne, în timp ce celelalte doar trec prin ea. Iar dacă ne uităm în trecutul României, vom observa că ea, ca țară, a contat doar atunci când a avut demnitate, iar în zilele noastre nu mai putem vorbi despre așa ceva. Patrioții sunt puși la colț și arătați cu degetul, încă degetul mijlociu dacă se poate, în timp ce trădătorii de neam sunt prezentați ca modele ale democrației. O educație sănătoasă nu ar fi dus la așa ceva.
– De ce e atât de importantă pentru tine demnitatea națională? Nu ți se pare că ești puțin extremist?!?
– Pentru că demnitatea te împiedică să fii slugă. Numai așa poți fi un om liber, doar așa poți zice cu ce ești sau nu ești deacord, doar așa ai posibilitatea de a alege. În alte condiții, decid alții pentru tine, iar tu trebuie să execuți fie că îți place sau nu. Ori asta nu mai seamănă a democrație, oricât ai vrea să păstrezi aparențele. Iar o nemulțumire legată de acestă formă de guvernare există în rândul populației și e tot mai vizibilă. Tipul acesta de capitalism, începe să dea rateuri tot mai mari în ochii societății. Spuneam în unul dintre articole mele că se ridică o generație de tineri pe care îi doare de ce se întâmplă cu această țară în care mulți dintre ei nu-și găsesc locul, deși ar dori s-o facă. Nemulțumirea lor va fi sfârșitul capitalismului și va conduce la reconfigurarea sistemului democratic, dacă nu la dispariția lui. Vocile lor, ale tinerilor care nu mai fac față acestui sistem politic și economic practicat în țara noastră de un sfert de veac, se aud tot mai des, tot mai tare și sunt tot mai unite. Acest fapt va duce într-un final la prăbușirea sistemului, dacă între timp nu vor exista minți luminate care să pună umărul la updatarea lui conform noilor realități sociale. Iar aceste minți nu vor exista sau, dacă există, sigur nu vor fi promovate în poziții din care să poată schimba ceva, asta deși toată lumea e de acord că așa nu se mai poate. În cel mult 10 ani, timp în care respectivii tineri își vor întemeia familii, vor avea copii și vor încerca să aibă o viață decentă, sistemul va crăpa. Responsabilitățile pe care le aduce cu sine familia, îi vor determina pe acești oameni aflați în deplinitatea maturității lor să reacționeze cu scopul a găsi soluții pentru o viața normală. În acel moment vom asista la o nouă revoluție. Nu știu dacă va fi violentă, sau nu, dar ea va exista și va însemna renașterea efectivă a României, pentru că ea în 89 nu a avut parte de o renaștere, ci mai degrabă de o înmormântare în același mormânt cu cuplul Ceaușescu. Dacă doriți, din punctul meu de vedere, asta a fost și simbolistica uciderii celor doi. Dacă revoluția din 89 a fost una regizată, cu scenariști din afară, aceasta va fi una sinceră, pornită din intimitatea nevoilor cetățenilor acestei țări. Din acest motiv, viitoarea revoluție va fi una cu rezultate pozitive. Va fi una sinceră. Ori sinceritatea e o bază bună pentru a construi viitorul unei națiuni, nicidecum minciuna și perfidismul. N-a fost un articol bine primit!
– Nu te așteptai?
– Drept să-ți zic, nu.
– Ce crezi că trebuie să se întâmple ca acestă stare de nemulțumire, pe care o evoci, să se schimbe?
– O soluție la îndemână ar fi dacă am vota cu mai multă înțelepciune. Românul obișnuieste să voteze mai mult cu patimă, cu ciudă, de-a dracu`! Or dacă votezi de-a dracu`, atunci cum vrei să mai lucreze și Dumnezeu prin oamenii aleși?!? E o glumă, dar oarecum serioasă. Practic majoritatea alegătorilor nu votează cu proiectul unui partid, ci votează doar împotriva celorlalți. Atât! Când îi întrebi care este motivul pentru care votează cu partidul agreat, în loc să îți aducă argumente extrase din viziunea politică a partidului respectiv, argumente care dacă nu te-ar determina să te alături lor, te-ar face măcar să reflectezi asupra perspectivelor oferite de acesta, ei îți argumentează pur și simplu că ceilalți sunt niște: hoți, comuniști, incompetenți. Cam la asta se rezumă discursul electoral și crezurile politice. De fapt, românul nu votează cu ceilalți, oricare ar fi ei, din cauza viziuniii politice sau a programului de guvernare propus, ci din cauză că nu le place de fața unor personaje de-acolo. Ori ăsta nu-mi pare a fi un criteriu foarte obiectiv ca metodă de selecție a deputaților, senatorilor și a primarilor. Are la bază pricipiul „să moară capra vecinului”, când de fapt ar fi mult mai avantajos pentru toată lumea dacă capra vecinului ar făta și mi-ar da și mie un ied.
– Este și ăsta un punct de vedere! Spune-ne despre firma ta.
– Firma CINEXT am înființat-o de nevoie. Pentru că sunt prea tânăr să renunț la visele mele și prea bătrân ca să muncesc pentru visele altuia. Timpul m-a ajutat să-mi dau seama ce vreau să fac cu viața mea și am realizat că singura formă de a mă dezvolta personal pe toate planurile este dacă munca mea se suprapune peste pasiunile mele. Așa a apărut CINEXT SRL-D, o firmă care se ocupă de livrarea cursurilor de dezvoltare personală și terapii alternative la domiciliul clientului, plus alte servicii cum ar fi acelea de inițiere în utilizarea internetului pentru persoanele de vârsta a III-a, sau crearea de poezii si povești personalizate. Cred că este singura firmă de acest gen din Suceava. Începutul este înspăimântător de greu, dar sunt sigur că perseverența va da roade.
– Putem vorbi deja despre o filosofie a firmei tale, având în vedere că ești absolvent de filosofie și ai lucrat în domeniu?!?
– Desigur! Practic Firma CINEXT se adresează oamenilor care își doresc să aibe o viață sănătoasă, frumoasă și prosperă. Filosofia firmei pleacă de la premisa că poți realiza orice atâta timp cât ai viziune, credință (credința = încredere în tine însuți) și motivație. Prin activitățile pe care le punem la dispoziția partenerilor noștri, clienții, nu facem decât să ajutăm fiecare persoană ce apelează la serviciile noastre să devină tot mai conștientă de adevăratul ei potențial și-i oferim atât suportul teoretic de care are nevoie, cât și cel practic, pentru a-și indeplini visele.
Oferim clienților noștri programe de dezvoltare personală și terapii alternative la domiciliu, pe perioade de timp cuprinse între o săptămână și trei luni, cu rezultate măsurabile și vizibile de la o ședință la alta. În funcție de profilul clientului, personalizăm fiecare ofertă în așa fel încât să corespundă întru totul nevoilor sale, iar clienții sfârșesc prin a ne deveni prieteni și împlinirea lor devine o reclamă binevenită ce ne ajută să ne dezvoltăm corespunzător așteptărilor avute. Din păcate, pentru că ne aflăm abia la începutul poveștii noastre de succes, ne putem ocupa doar de clienții din Suceava, Botoșani și Neamț, dar suntem deschiși oricărei discutii, așa că nu trebuie să ezite nimeni în a ne contacta.
– Unde pot afla citirorii noștri mai multe amănunte despre firma ta?
– Deocamdată avem un site: cinext.wgz.ro. Nu e cel mai profesionist, pentru că e realizat de subsemnatul, dar trebuia să găsesc o soluție ieftină pentru a mă promova îm mediul virtual, deoarece e lucru știut că dacă nu ești pe internet, nu exiști. Pagină de Facebook încă nu ne-am făcut, dar va fi și aceasta realizată în cursul săptămânii viitoare. Tot săptămâna viitoare vor fi definitivate cursurile pe care le propunem clienților. Menționez că îmi îndrept atenția către furnizarea cursurilor de dezvoltare personală școlilor gimnaziale și liceelor, pentru că am convingerea că adolescenții vor fi forte deschiși către alternativa educațională oferită de acest gen de educație, care pune pe primul loc individul și abilitățile sale înnăscute. Dezvoltarea personală îl ajută pe individ să devină conștient de valoarea sa și să înțeleagă mult mai bine care sunt domeniile unde poate performa. Acest lucru este foarte important pentru evoluția tinerilor și transformarea lor în oameni de succes, iar învățământul clasic nu permite din păcate o aprofundare suficientă a propriilor calități. Nici nu insistă prea mult pe acestea, lăsând aceste resurse specifice fiecărui elev în parte să se irosească, deși ar fi mai util să fie transformate în surse de venit pentru respectivul individ. Iar eu și oamenii care îmi sunt alături, tocmai asta ne propunem să facem: că resursele financiare pe baza cărora își pot construi un viitor decent se află în ei, ascunse în pasiunile lor, în abilitățile lor, în potențialul lor de care încă nu sunt conștienți.
– Doamne-ajută!
-Mulțumim!
Acest om CHIAR stie ce vorbeste. Lucru rar…