Biroul Francez din cadrul Casei Prieteniei Suceava va găzdui o nouă manifestare culturală, miercuri, 25 noiembrie 2015, începând cu orele 16, sub genericul „Ionesco au carrefour des cultures”.

Evenimentul marchează  aniversarea a 106 ani de la nașterea marelui dramaturg francez de origine română, Eugène Ionesco (26 noiembrie 1909, Slatina– 28 martie 1994, Paris) și este organizat de elevi ai Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”, Liteni și ai Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, sub coordonarea prof. Briana Belciug, prof. Adriana Duceac și prof. Alexandra Sîrghi,.

Una dintre personalitățile marcante ale teatrului absurdului, Ionesco piesele sale au bulversat toate convențiile genului dramatic prin absurdul, grotescul și derizoriul pe care îl pun în scenă, prin întrebările pe care le ridică asupra sensului existenței umane.

Activitatea de la Biroul Francez are ca obiective principale sensibilizarea tinerilor la ideea de cultură, descoperirea spațiului cultural româno-francez, deschiderea spre un gen literar care vizează să îi aducă pe tineri în sălile de teatru. Prezentările despre viața și activitatea scriitorului, lectura, jocurile de rol, audiția și vizionarea unor piese de teatru, expoziția de grafică cuprinzând lucrări ale elevilor pe tematica pieselor lui Ionesco, vor prilejui un adevărat festival al creativității, imaginației și talentului, un omagiu adus celor două culturi pe care Eugène Ionesco le reprezintă.

Intrarea este liberă.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.