Președintele Organizației Femeilor Liberale din Suceava, Laura Cătălina Culipei, anunță proiecte de interes care îi vor implica și pe suceveni în anul 2019, asta după ce anul 2018 a fost un an în care organizația pe care o reprezintă a fost premiată și la nivel național pentru interesul manifestat pentru comunitatea locală.
În acest sens unul dintre proiectele de succes din anul anterior care va fi dus mai departe și anul acesta este „Fii meseriaș”, care a avut rezultate excepționale în ceea ce privește înscrierea elevilor de clasa a VIII-a în cadrul învățământului profesional și dual.
Astfel, în cele două sesiuni de înscrieri din 2018 au fost ocupate în jur de 80% din locurile din clasele profesionale, iar numărul de elevi înscriși pentru clasele de învățământ dual s-au dublat.
„Am decis să continuăm acest proiect deoarece criza forței de muncă a ajuns la cel mai înalt nivel în România, iar cifrele ne plasează pe locul doi în lume. Totodată, 81% dintre angajatori au probleme în a-și găsi oameni calificați, iar companiile mici și mijlocii sunt nevoite să-și restrângă activitatea, să închidă firmele sau să se reprofileze”, a declarat pentru SuceavaLive, Cătălina Culipei.
În același context al implicării active în viața socială suceveană, în această lună Organizația Femeilor Liberale din Suceava dă startul unui alt mare proiect, „Fii antreprenor!’’.
„Acest proiect îl vom desfășura pe parcursul acestui an, având ca obiectiv dezvoltarea la nivel local și, implicit, județean a spiritului de business în rândul femeilor și tinerilor, prin valorizarea intereselor și aptitudinilor acestora. Ne vom adresa doamnelor și tinerilor pentru a le explica cât este de importantă independența financiară, un profit suplimentar, dar și dezvoltarea personală. Le vom oferi idei, dar în același timp îi vom învăța cum să dea viață propriei idei de afaceri”, a mai declarat reprezentanta femeilor liberale din Suceava.
Laura Cătălina Culipei a mai menționat faptul că Organizația Femeilor Liberale va fi mereu prezentă în mijlocul oamenilor, ceea ce va asigura o mai bună cunoaştere a opiniilor şi nevoilor acestora, particularitățile și așteptările publicului elector.
În încheiere, aceasta a amintit și de cele două campanii electorale din acest an în care femeile liberale din județ se vor implica activ pentru a-și susține candidații.
Lasa un raspuns