După un sfert de veac…

Dintre toate fronturile pe care trebuie să le deschidem pentru o societate românească autentică cel mai dificil este cel care se dă pentru o conştiinţă nouă. Transformarea oamenilor, înarmarea lor cu o altă concepţie despre viaţă şi societate, constituie una dintre cele mai complicate probleme, cu mult mai grea decât dezvoltarea economiei. Comportamentul nostru în ultimii 26 de ani este unul conformist, în virtutea căruia am putut, un timp atât de îndelungat, să facem altceva decât ceea ce credem, gândim sau vrem cu adevărat. Am căpătat o conştiinţă eterogenă, nestructurata într-un sistem unitar de convingeri, răsturnată din punct de vedere valoric. În faţa unui rug care arde în piaţă ai de ales între a te sacrifica sau nu, însă în fața rugului ce arde în conştiinţă trebuie să te hotărăşti dacă accepţi sau nu să fii un om diminuat. Avem datoria de a obţine victorii nu doar asupra sărăciei şi nedreptăţii, ci şi a haosului din vieţile noastre. Trăim vremuri în care unii plătesc scump ceea ce au trăit şi au simţit, însă o societate care nu poate să nască martiri este incapabilă să apere adevărul. Cine crede în necesitatea adevărului sfârşeşte prin a cere şi celorlalţi acelaşi lucru. Cunoașterea începe cu întrebări şi nu cu răspunsuri. Cum anume, prin ce mecanisme, valoarea socială devine conştiinţa individuală şi de grup? Cum anume conştiinţa individuală se transformă în comportament şi acţiune? Care sunt valorile ce trebuie să guverneze societatea noastră şi în ce mod pot pătrunde în gândirea colectivă? Civilizaţia occidentală şi-a propus să îngroape omul şi să zămislească o specie nouă, Homo novus, străină de suferinţele şi existenţa noastră. Permanent conectat la un centru de gândire mondial, omul nou nu mai are nevoie de familie, tradiţie, religie, singura sa menire fiind producerea de bani şi bunuri materiale. Românul nu poate fi astfel. În matriţa spiritului nostru trebuie să turnăm idei compatibile cu felul nostru de a fi, dar cu finalitate în progres intelectual şi economic. Întrebările de mai sus reprezintă nodul gordian al evoluţiei noastre. Dar cum îl rezolvăm? În primul pas obiectivul precede subiectivul, iar existenţa socială determină conştiinţa socială. Pasul doi preia conştiinţa socială nou formată şi influențează realitatea vieţii de zi cu zi. În etapa a treia conştiinţa socială capăta o independență relativă care ne va da posibilitatea de a anticipa şi proiecta viitorul. Construirea unei teorii a dezvoltării pe această structură este doar începutul. Ideile astfel formate trebuie implementate de către decidentul politic al cărui rol nu este de a contempla frumuseţea gândirii şi complexitatea situaţiei în care ne aflăm, ci de a o schimba în bine. Gândirea fără transpunere în realitate nu are nicio valoare. Pentru a deveni prosperă, România are nevoie de un şir de personalităţi puternice, înţelepte şi hotărâte, care să ţină în mâinile lor resursele naturale şi financiare în interes naţional. În lipsa acestui fel de a privi viaţa vom rămâne cufundaţi în mocirla mediocrităţii, cu un picior în Europa şi cu altul pe marginea prăpastiei, umilind generaţiile de români a căror sânge e amestecat cu lutul patriei şi idealurilor spulberate. Suntem un popor de braţe tari, de rectitudini grave, de conştiinţe aspre, dar bântuit de o realitate pe care nu o poate digera. E timpul ca sub presiunea responsabilităţii în fața istoriei şi a viitorului, să ne trezim din somnul de un sfert de veac şi să făurim un destin nou acestei ţări. Facă-se mai devreme zi, lumineze-se mai degrabă!