Vicepreședintele echipei de fotbal FORESTA Suceava, Mihai Ungurian, a anunțat că situația financiară a formației, dar și disensiunile apărute în cadrul conducerii echipei au dus la demisia sa dar și a celorlalți membrii ai staff-ului tehnic.
Și-au anunțat demisia și antrenorii secunzi Marius Lup şi Bogdan Tudoreanu, responsabilul cu echipa de copii, Ilie Gafencu, organizatorul de competiţii, Neculai Grosu, maseurii Ion Armeanca şi Constantin Bosînceanu, contabila şi spălătoreasa.
Ungurian a explicat că s-a ajuns în situația ca angajații clubului să nu își primească remunerațiile din luna octombrie- noiembrie, dar au continuat să vină la muncă pentru că au crezut până în ultima clipă că situația se va remedia, dar și pentru antrenorul principal Florentin Petre care a pus suflet în acest proiect.
Vicepreședintele Ungurian a explicat că în acest moment vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Forestei, Farid Khallaf, este dispus să plece de la echipă doar după ce i se plătesc 50.000 de euro, deși investiția lui a fost zero lei, acesta aducând doar jucători, din care doar doi au stârnit interesul echipei tehnice.
„Motivul pentru care am ajuns să luăm această decizie nu a survenit peste noapte, ci se datorează situației financiare în care clubul Foresta a ajuns. Din păcate această situație financiară a apărut datorită conflictelor din cadrul conducerii, conflicte care au prejudiciat stabilitatea clubului din puncte de vedere financiar, și au dus proiectul în imposibilitatea de a mai continua în actuala formulă. Unul dintre finanțatori (n.r Ion Lozovan) a luat decizia de a a nu mai sprijini echipa, decizia fiind luată în jurul lunii noiembrie, în urma conflictului care l-a avut cu Farid Khallaf, unul dintre membrii fondatori ai acestui proiect.
Din păcate lucrurile s-au deteriorat, au mers din rău în mai rău, iar noi cei care am demisionat am considerat că nu vom reuși să ne atingem țelurile pe care ni le-am propus la începutul proiectului. Urmează să înceapă returul de campionat, care va fi foarte dificil, iar toată lumea ar trebui să fie unită, nu ar trebui să fie probleme de natură financiară, ar trebui să se creeze premizele unei stabilități pentru a rămâne în eșalonul secund iar spre viitor să atacăm accederea în prima Ligă”, a declarat Mihai Ungurian.
Acest a explicat că s-a încercat în Consiliul Director, la propunerea lui Ion Lozovan, să fie adus încă un investitor, dar Farid Khallaf a refuzat această propunere.
Trebuie precizat faptul că Farid Khallaf i-a amenințat pe angajații clubului și le-a interzis să facă publice informații cu privire la situația de fapt din interiorul acestuia. Se pare că plecarea lui Ciutac Andrei, președintele executiv al Forestei, s-a datorat tot lui Farid Khallaf.
Marius Lup, profesor şi antrenor al Liceului cu Program Sportiv Suceava, cât şi antrenor cu portarii la Foresta se numără printre cei care și-au înaintat demisia, acesta afirmând că nu și-a primit banii din luna noiembrie, deși a împrumutat clubul cu 5.000 de euro și salariul pe care îl încasează de la echipa suceveană este de 1.000 de lei pe lună.
Cei care au demisionat au spus că una dintre soluții ar fi reîntoarcerea lui Ion Lozovan , care a creditat clubul sucevean cu circa 200.000 de euro, plătind restanțele financiare acumulate în sezonul competițional 2016-2017.
Pe lângă antrenorul principal, Florentin Petre, a rămas doar directorul sportiv Dumitru Moldovan.
Trebuie precizat faptul că pe lângă restanțele financiare către angajați, FORESTA are datorii către ANAF de circa 60.000 de lei, fapt care îi pune în imposibilitatea de a accesa banii de la Primăria Suceava.
Bogdan Tudoreanu, antrenorul secund a precizat că fără aducerea a 4-5 jucători titulari echipa nu are nicio șansă să rămână în Liga a II-a.
Lasa un raspuns