Luni, 15 august, orașul Vicovu de Sus a răsunat a cântec și voie bună și asta pentru că aici s-a desfășurat sărbătoarea orașului, la care au luat parte cetățeni de acasă și de departe.

Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local al orașului Vicovu de Sus, a fost unul de succes, iar în acest sens și invitații speciali au o contribuție deosebită.

Pe scena amplasată în piața centrală din orașul Vicovu de Sus au urcat Maria Luiza Mih, Liliana Ursachi și Adriana Bucevschi, dar și Ansamblul Profesionist „Ciprian Porumbescu”, care a susținut un spectacol lăudabil. O altă prestație admirabilă a fost cea a îndrăgitei interprete Ana Ilca Mureșan, care a prezentat atât de frumos Ardealul prin cântecele sale.

„Este 15 august, Sărbătoarea Sfintei Maria și ne bucurăm că vremea a ținut cu noi și avem un public foarte numeros. Atât de mulți spectatori nu am avut niciodată la evenimentele pe care le-am organizat, este o ediție reușită și acest lucru se datorează și vicovenilor din diaspora care s-au adunat astăzi aici, de prin toate colțurile lumii. 15 august este o zi a celor plecați și am vrut să marcăm acest fapt prin evenimentele organizate. Ei au răspuns invitației noastre și sunt astăzi aici, împreună cu familiile lor, cu părinții, cu frații, cu toți cei dragi și le mulțumim pentru acest lucru. Datorită acestor întâlniri, numele orașului Vicovu de Sus a ajuns să fie atât de cunoscut în ultima perioadă, chiar la nivel național. Suntem încântați de direcția în care ne îndreptăm, avem proiecte foarte mari pentru Vicov.

Într-un timp foarte scurt, avem în implementare sau în curs de implementare, undeva la 40 de proiecte pentru dezvoltarea orașului Vicovu de Sus, în valoare de peste 100 de milioane de euro, prin fonduri europene. Vorbim de un proiect pentru rețea de apă și canalizare care cel târziu până la 1 septembrie va intra în implementare, avem deja desemnați câștigătorii licitației și de multe alte proiecte care în viitorul apropiat vor transforma tot Vicovu într-un imens șantier. Chiar dacă acest lucru va crea un anumit disconfort pentru localnici, vicovenii au înțeles și își asumă disconfortul deoarece rețeaua de apă și canalizare este o necesitate pentru toată lumea. Eu nu pot decât să mulțumesc încă o dată tuturor celor prezenți pentru că datorită lor Vicovu de Sus este cunoscut la nivel național și internațional și vreau să-i asigur că Vicovu este pe mâini bune și va fi gospodărit cu simț de răspundere pentru ca fiecare vicovean să beneficieze de condițiile din localitățile din Europa, ceea ce însemnă acces la utilități, apă, canalizare, gaz metan, drumuri asfaltate. Continuăm să susținem și activitățile sportive. Zilele trecute am avut un campionat de mini fotbal la care au participat 24 de echipe din toată țara, cu jucători foarte buni iar noi ne-am clasat pe locul III. Suntem mulțumiți de rezultat și aș vrea să adaug că toți cei peste 300 de jucători și antrenori veniți la Vicov au rămas impresionați de ceea ce au văzut în Bucovina, iar ospitalitatea vicovenilor a fost apreciată de toată lumea. Și acest eveniment a adus un plus valoare comunității, hotelurilor din zonă care au fost pline. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem și Doamne ajută la toată lumea”, a transmis Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus.

Zilele Vicovului au fost încheiate de iubiții artiști Aurel Tămaș și Alina Eremia, care au încântat publicul numeros prin muzica ce i-a consacrat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.