Asociaţia Intercult Bucovina (fostul Grup de Iniţiativă Interculturală al Tinerilor din Judeţul Suceava – Intercoolt) şi Asociaţia pentru Dezvoltare Activă (ADA) te invită marţi, 23 aprilie 2013, ora 17.30, în Talcioc Cultural, la o dezbatere publică de tip OPEN SPACE, în cadrul proiectului Educaţia Altfel 2, derulat la nivel naţional de organizaţii de tineret din 9 judeţe, inclusiv Suceava.

edualtfel-openspace-printProiectul este finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, Acţiunea 5.1 – Întâlniri ale tinerilor cu responsabilii pentru politicile de tineret.

Prima activitate publică din cadrul proiectului, Open Space, implică o dezbatere publică pe strategia privind educaţia nonformală cu tineri, profesori, lucrători de tineret din cadrul ONG-urilor sucevene, specialişti în educaţie nonformală şi responsabili pentru politicile de tineret. Open Space-ul îşi propune să identifice modalităţi inovatoare de promovare a acestei strategii şi implicit a educaţiei nonformale şi voluntariatului.

Proiectul Educaţia Altfel 2 vizează intensificarea dialogului dintre educaţia formală şi educaţia nonformală şi dezvoltarea unui parteneriat şcoală-ONG. Astfel, la nivel local, va fi format un grup de 12 de persoane, care să ofere suport profesorilor şi ONG-urilor din comunitate, în realizarea metodelor de educaţie nonformală.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.