Această conferinţă reprezintă etapa de debut a proiectului educational iniţiat de deputatul Ovidiu Iane, adresat copiilor aflaţi în situații de risc datorită părinților plecați la muncă în străinătate și care se va desfășura în perioada 2014-2016, în cele 14 localităţi ale Colegiului 7 din Camera Deputaților.
Proiectul are în vedere desfăşurarea de Programe şi seminarii educative și terapeutice desfăşurate în spaţiul imediat al copilului, Seminarii specializate dedicate copiilor, părinţilor/ bunicilor/ tutorilor şi educatorilor, asistenţilor sociali, consilierilor psihopedagogi, realizarea de focus-grupuri pe teme de discuţii particularizate pentru identificarea scopului din spatele comportamentelor copiilor, tipuri parentale, adaptarea copilului la cerinţele şcolarităţii, Seminarii vocaţionale şi Webinarii pentru părinții plecați la muncă în străinătate.
Ovidiu Iane a explicat că prin acest proiect se are în vedere implicarea a minim 150 de copii cu vârste între 3 şi 15 ani, din care 20 rromi.
Toate activităţile din cadrul acestui proiect sunt coordonate şi organizate de către Centrul Vocaţional pentru dezvoltare armonioasă „Happy Minds” din Bucureşti, prin psihologul Yolanda Crețescu.
Conferinţa “Educaţie prin egalitate” de la Horodnicu de Sus a presupus desfășurarea în data de 22 februarie 2014, începând cu ora 10:00, a unui Workshop privind impactul educaţiei asupra formării personalităţii copiilor în spaţiul social actual, unde sunt aşteptaţi să participe părinţi, bunici, tutori ai copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate, educatori, consilieri psihopedagogi, asistenţi sociali, iar în data de 23 februarie 2014, între orele 10.00 și 13.00, a avut loc un atelier de dezvoltare emoţională prin tehnici de art-terapie, dedicat copiilor.
Lasa un raspuns