Cinci elevi ai Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni, fostul liceu agricol, au făcut parte din echipa selecţionată la nivel judeţean pentru etapa naţională a Concursului de utilizarea calculatorului „DUAL PC”, desfășurat recent la Sibiu.

„Dual PC” este un concurs care se adresează elevilor din clasele V-XII„Dual PC” este un concurs care se adresează elevilor din clasele V-XII, indiferent de profil sau specializare, şi se desfășoară la nivel naţional în conformitate cu Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 3035/2012. La concursul organizat pe cinci secțiuni: TEHNOLOGII/TEST, PAGINI WEB, PROIECT în limba engleză, FOTOGRAFIE (online), AFIȘ (online), au participat elevi din 13 judeţe precum şi din Ungaria si Croaţia. Colegiul „Vasile Lovinescu” a fost reprezentat la secţiunea TEST de elevii: Dascălu Răzvan și Nedelcu Sebastian-Paul din clasa a IX-a, Axinia Răzvan, Arseni Adelina și Sumanariu Cosmin din clasa a X-a, însoțiți de profesorii coordonatori Nemițanu Emilia și Acatrinei-Vasiliu Cristinel. La prima lor participare elevii au obținut rezultate lăudabile: Nedelcu Sebastian Paul – locul II și medalie de argint, clasa IX; Dascălu Răzvan – mențiune, clasa IX; Arseni Adelina – mențiune, clasa X; Axinia Răzvan – mențiune, clasa X. Alături de aceştia, echipa a fost întregită de doi elevi de clasa a Va de la Şcoala Gimnazială Bogdăneşti: Rogojină Sebastian (menţiune) și Tudose Alex, coordonaţi de aceeaşi profesori.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.