În Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, dezvoltarea motivaţiei pentru cariera militară este un proces continuu, fiind susţinut de cunoaşterea aptitudinilor elevilor, de informarea corectă şi oportună privind viitoarea profesie.
În acest context, elevii instituţiei au beneficiat de prezenţa comandorului (r.) dr. Virgil Ene Voiculescu, reprezentant al Academiei Forţelor Navale „Mircea cel Bătrân”, care le-a vorbit tinerilor ștefăniști despre oportunitățile unei cariere în marină. Elevii militari din clasele a XI-a și a XII-a au fost informați despre programele de licență pentru studii universitare în domeniul maritim, fluvial și portuar. Misiunea academiei este formarea la nivel universitar a absolvenților care să satisfacă nevoia de profesioniști a Fortelor Navale Române, Poliției de Frontieră și mediului economic din domeniul naval, portuar maritim și fluvial.
De altfel, în Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” orientarea şi motivarea elevilor pentru cariera militară este realizată printr-o paletă largă de activităţi. Informarea elevilor colegiului este realizată prin teme specifice în cadrul orelor de dirigenţie, prin discuţii individuale cu comandantul de companie şi psihologul şcolar, dar şi prin alte abordări în care opţiunea militară este clar evidenţiată. Între acestea, excursia anuală de orientare şcolară şi profesională şi întâlnirile elevilor cu reprezentanţii instituţiilor militare de învăţământ şi ai categoriilor de forţe constituie modalităţi atractive şi instructive pentru cunoaşterea opţiunilor.
De asemenea, elevii sunt influenţaţi în alegerile lor de modelele oferite de militarii cu care intră în contact în fiecare zi, dar şi de experienţele împărtăşite de absolvenţii colegiului.
Lasa un raspuns