În perioada 18-22 decembrie 2017, elevii din școlile comunei Dărmănești au desfășurat activitățile din cadrul săptămânii: „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Pe lângă vizite, excursii, concursuri şi serbări, la inițiativa doamnei directoare Barbir Daniela, cadrele didactice au organizat a II-a ediție a proiectului „COLINDĂM, DĂRUIM, BUCURĂM”. Astfel că, joi, 21 decembrie 2017, cu mic cu mare, elevi, părinți, bunici, cadre didactice și reprezentanți ai Comunității locale s-au adunat la Complexul Măriței, în cadrul proiectului caritabil ce s-a desfășurat sub deviza „DE CRĂCIUN, FII MAI BUN!”
Evenimentul a mobilizat un număr mare de participanți ce au empatizat cu ideea realizării şi comercializării produselor confecționate de elevi pentru a veni în sprijinul unor consăteni aflați într-un moment dificil din viață. Pentru reuşita acestei activități, toţi au pus mult suflet. Sub îndrumarea învăţătorilor şi a diriginţilor elevii au popularizat activitatea împărțind invitaţii, afișe și cu multă muncă, imaginație şi dăruire au reușit să aducă la târg o gamă variată de produse: brăduleţi şi globuri din tot felul de materiale, fulgi de nea, suporturi de lumânări, coronițe şi decorațiuni de Crăciun din diverse materiale. Nici părinții nu s-au lăsat mai prejos, gospodinele pregătind prăjituri delicioase. Pentru cei prezenți, elevii școlilor Măriței, Dărmăneşti, Dănila şi Călineşti Enache au pregătit şi un program artistic cu dans, colinde, urături şi sorcovă, încununând frumoasa activitate.
La finalul acțiunii, standurile încărcate erau triste şi goale dar pe chipul fiecărui participant se citea bucuria reușitei.
„Proiectul a reușit să dezvolte competențe socio-civice şi spiritul de lucru în echipă. Le-a prilejuit elevilor dezvoltarea competențelor antreprenoriale, ceea ce va contribui la reuşita lor profesională şi la o bună inserție socială, la formarea lor ca membrii activi ai comunității din care fac parte”, au spus coordonatorii proiectului, prof. Bodnariuc Cristina şi prof. Iencian Eugenia.
Lasa un raspuns