Cele mai bune țări în care poți trăi și lucra sunt în acest an Singapore, Noua Zeelandă, Germania, Canada și Bahrain, arată un studiu realizat de banca de investiții HSBC, care punctează țările în funcție de dezvoltarea economică, experiențele pe care le oferă și viața de familie, scrie Mediafax.

Topul 10 este completat de Australia, Suedia, Elveția, Taiwan și Emiratele Arabe Unite.

Într-un alt clasament, al celor mai bune pachete salariale oferit expaților, Elveția conduce, cu un salariu anual mediu de 202.900 dolari, urmată de Statele Unite, cu 185.100 dolari și Hong Kong cu 178.700 dolari. China se află pe locul 4, cu 172.700 dolari, urmată de Singapore (162.200 dolari) Emiratele Arabe (155.000 dolari) India (131.800 dolari), Indonezia (128.000 dolari), Japonia (127.400 dolari) și Australia (125.800 dolari).

Plecarea în străinătate crește venitul mediu al unui lucrător cu 21.000 de dolari, mai arată studiul, care arată că 45% dintre expați spun că locurile de muncă existente sunt plătite mai mult pe plan internațional, iar 28% au schimbat țara în care lucrau pentru o avansare. În Elveția creșterea anuală a veniturilor a fost de 61.000 dolari.

Singapore a ocupat prima poziție în topul locurilor unde poți trăi și lucra pentru al patrulea an consecutiv. Elveția a fost depunctată din cauza costului ridicat al creșterii copiilor și dificultății de a-ți face prieteni.

Suedia punctează la capitolul egalității între sexe și la viața de familie, în timp ce Noua Zeelandă, Spania și Taiwan oferă multe la capitolul experiențe.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.