Nu o dată ne-a fost dat să auzim printre suceveni că județul nostru, că municipiul reședință de județ, suferă de lipsa culturii. Personajul ales de noi astăzi pentru rubrica CUCONUL VOSTRU, al sucevenilor, este omul care a reușit să mai aducă un strop de cultură pe meleagurile noastre: Emil Ursu, director al Muzeului Bucovinei, un doctor al istoriei, un iubitor al culturii și un desăvârșit organizator de evenimente.
Dacă am tot ascultat politicieni care au promis că fac și dreg, că aduc teatru și cinematograf, că întemeiază orchestre și filarmonici, am rămas cu promisiunile. În schimb, nu l-am auzit niciodată pe Emil Ursu vorbind despre proiectele ce le are în plan. De fiecare data, acesta a spus ce a făcut. Și a făcut. Festivaluri anuale, care ne introduc într-o atmosferă medievală, cu reprize de muzică, teatru și istorie, festivaluri muzicale care atrag turiști, expoziții internaționale care ne onorează și acum transformarea muzeului într-unul european. Mai mult, la Suceava va lua naștere un festival de teatru, care va umple golul sucevenilor pentru această artă, iar toate celelalte evenimente care au intrat deja în obișnuința noastră vor continua.
Felicitări, domnule director Emil Ursu, pentru toate inițiativele culturale avute pentru județul Suceava și pentru că anual ne umpleți sufletul de bucuria cunoașterii istoriei, artei și muzicii bune.
Pentru toate aceste lucruri, Emil Ursu a fost nominalizat CUCONUL VOSTRU, al sucevenilor.
Lasa un raspuns