Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Părintele Iustin, le-a spus credincioșilor ce să facă în noaptea de Paște: „Va fi cea mai frumoasă slujbă de Înviere din istoria lumii!”, au reacționat oamenii care au auzit îndemnul preotului.

Din cauza pandemiei de Coronavirus, bisericile vor rămâne închise și de Paște. Slujba din noaptea de Înviere va fi oficiată de preoți în bisericile goale, credincioșii fiind obligați de Ordonața Militară dată în starea de Urgență să rămână acasă.
Părintele Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a vorbit duminică, din biserică, despre modul în care credincioșii vor participa la cea mai mare sărbătoare a creștinătății. 

„În noaptea de Paște, după ce se vor trage clopotele, la ora 12, în toată românia creștină, când veți vedea că preoții vă îndeamnă Veniți de luați lumină!, să aprindeți toți lumânările. 
Ieșiți în curte, ieșiți în ogradă, nu rămâneți în casă, ieșiți în noapte. După ce preotul va zice de trei ori Veniți de luați lumină!, va zice atunci de trei ori Hristos a înviat și vom cânta împreună odată, și atunci toți de la țară, în toate curțile, în noapte, la ora 12, și cei de la blocuri, în oraș, să iasă în balcoanele blocurilor și să cânte toate orașele, toate localitățile, toate văile și toți munții din România creștină să răsune de imnul de biruință Hristos a înviat. Cred că și pandemia ar da înapoi.
Să transformăm această situație într-o biruință, într-un gest care să cutremure lumea! Facem Paști duhovnicești, fără etalarea traistelor, a ținutelor. Ar fi unic, ar pătrunde lumina lui Hristos în tot internetul, ar vedea toată lumea cum trăiește România praznicul Învierii Domnului. Toată România se transformă într-o noapte plină de lumină! Amin!”, a spus părintele Iustin.

 

 

 

Sursa: www.observator.tv 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.