Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este 15 februarie 2017. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile, ziua 7 este zi de odihnă care poate să nu coincidă cu duminica.
Salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială.
Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi.
Persoanele care doresc să aplice pentru aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă din judeţul de domiciliu cu următoarele documente: copie carte identitate, CV EUROPASS, adeverință medicală cu mențiunea „apt pentru muncă“.
Pentru această ofertă de muncă se vor organiza burse, în mai multe județe din țară.
AJOFM Suceava organizează burse joi, 20 octombrie 2016, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, precum şi la Casa Germană din Rădăuţi, sediile agenţiilor din Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, începând cu ora 10:00.
Lasa un raspuns