Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la această manifestare știinţifică alături de expozanți din 16 țări (Croația, Iran, Egipt, Coreea, Canada, Bulgaria, Malaezia, Republica Moldova, Polonia, Turcia, Tunisia, Ucraina, Rusia etc.), cu invenţii realizate de studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Știința Calculatoarelor.
Sâmbătă, 11 mai, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al.I. Cuza” din Iaşi, a avut loc ceremonia de premiere, care a încheiat cele trei zile de desfăşurare ale EUROINVENT 2013.
Marele premiu Euroinvent 2013 a fost acordat de către juriul internațional profesorului universitar dr. ing. Dorel Cernomazu, cadru didactic al Departamentului de Electrotehnică din Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, care deține de asemenea și titlul „Inventator de elită”, clasa I, acordat de Comisia de Inventică a Academiei Române. Profesorul univ. dr. ing. Dorel Cernomazu a realizat, în cei 40 de ani de activitate, peste 380 de invenții în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenţionale şi energetică solară, invenții brevetate sau aflate acum în curs de cercetare a brevetabilității.
Domnului profesor dr. ing. Adrian Graur i s-a acordat Premiul Special al Salonului Euroinvent 2013, din partea Asociaţiei Inventatorilor din Croaţia.
Cu un stand expoziţional deosebit, ce a cuprins invenţii din domeniul pompelor electrochimice, actuatoarelor cu parafină, vibromotoarelor, electreţilor, motoarelor electrice solare cu rotor rulant şi flexibil etc., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obţinut un număr de 6 medalii de aur, 3 medalii de argint, 3 medalii de bronz şi o diplomă de excelenţă din partea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM Bucureşti.
Delegaţiei USV, formată din ş.l. dr. ing. Olariu Elena-Daniela, ş.l. dr. ing. Ungureanu Constantin şi drd. ing. Niţan Ilie, i s-a alăturat, pe parcursul celor 3 zile ale manifestării, domnul prof. univ. dr. ing. Pentiuc Radu, directorul Departamentului de Electrotehnică şi domnul conf. univ. dr. ing. Filote Constantin.
Lasa un raspuns