La data de 4 aprilie 2021, între orele 16:00-20:00, a fost organizată de către Poliţia Municipiului Suceava o acţiune pe linia verificării modului de respectare a măsurilor dispuse privind instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS COV2 de către agenţii economici.

În baza unor informaţii cu privire la desfăşurarea unui eveniment la sala de evenimente a unui restaurant din cadrul unei unități hoteliere din municipiul Suceava, la faţa locului s-a deplasat dispozitivul care acţiona conform planului de acţiune de la nivelul Poliţiei Mun. Suceava, format din 8 poliţişti, 4 jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava, 2 lucrători din cadrul I.S.U. Suceava, 4 lucrători din cadrul Poliţiei Locale, un lucrător din cadrul I.T.M. Suceava şi un lucrător din cadrul D.S.V.S.A. Suceava.

În urma verificărilor s-a constatat că în interiorul sălii de evenimente era organizat un eveniment privat, la care participau aproximativ 100 de persoane. Acestea se aflau la mese consumând băuturi şi produse alimentare, fără a fi acompaniaţi de o formaţie muzicală.

Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat faptul că un bărbat din satul Iaslovăţ a organizat evenimentul privat cu participarea a 100 de persoane.

Având în vedere restricţiile în vigoare privind prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19, organizatorul a fost sancţionat contravenţional conform art. 65, lit. j din Legea 55/2020,  cu amendă în cuantum de 3.000 lei.

 De asemenea, administratorul care deţine unitatea hotelieră și salonul de evenimente a fost sancţionat contravenţional conform art. 65, lit. j din Legea 55/2020, cu amendă în cuantum de 3.000 lei.

Totodată, participanţii la eveniment care au părăsit interiorul sălii la solicitarea organelor abilitate, au fost sancționați cu avertisment cu privire la respectarea restricţiilor în vigoare.

 Reamintim că organizarea evenimetelor private este interzisă conform Legii 55/2020 având în vedere contextul pandemic.

Zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verifică modul de respectare a legislației dar și a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00. 

Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive: 

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; 
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. 

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. 

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. 

Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

 

Fotografia este ilustrativă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.