Autoritățile locale din orașul Broșteni au ales să sărbătorească Ziua Unirii Principatelor Române într-un mod diferit și cât se poate de emoționant. Și pentru că în această zi, pe 24 ianuarie, unul din cei trei veterani de război din oraș a împlinit venerabila vârtă de 100 de ani, iar ceilalți doi, anterior, 98 respectiv 99 de ani, primarul Alexandru Hurjui a ales să organizeze un eveniment care să-i aibă în centru.
Astfel, încă de dimineață, la Biserica „Sfântul Nicolae” Broșteni a fost oficiată o Slujbă Tedeum, iar ulterior una de pomenire a tuturor celor care au contrbuit la înfăptuirea statului român modern.
„După slujbă, pe Esplanada Casei de Cultură Broșteni am dansat Hora Unirii, iar apoi i-am sărbătorit pe toți cei trei veterani de război din orașul nostru, maiorii în retragere Vasile Cimpoeșu, Toader Lostun și Ghiorghe Cimpoeșu. Trebuie să spun că toți trei au primit titlul de cetățean de onoare în anul 2021”, a spus primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui.
La eveniment au luat parte și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, dar și ai Batalionului 17 „Vânători de Munte” Vatra Dornei, printre care plutonier adjutant principal MAPN Răzvan Nae și plutonier major Cocardan Ovidiu și sergent Andrei Ramona de la Vatra Dornei. De asemenea, prezenți au fost și șefii Poliției și Jandarmeriei Broșteni, consilieri locali, membrii Ansamblului „Muntenii Broștenilor” și cetățeni.
„Veteranii noștri au primit din partea Primăriei și a Consiliului Local medalii și insigme de veteran de război, câte o plachetă aniversară, câte un tort, dar și premii bănești. De altfel, domnul Vasile Cimpoeșu, dat fiind faptul că a împlinit 100 de ani, a primit și o plachetă aniversară și un alt premiu în bani”, a mai spus primarul orașului Broșteni.
De asemenea, cei trei veterani de război au primit plachete și din partea MAPN și din partea Batalionului 14 „Vânători de Munte” Vatra Dornei, care le-au oferit și câte un volum cu istoria Batalionului.
„Plutonierul adjutant principal Răzvan Nae le-a transmis celor trei veterani ai noștri că au fost avansați la gradul de maior în retragere”, a subliniat Alexandru Hurjui.
Lasa un raspuns