Concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru semnat azi de Monica Anisie. Informația a fost confirmată de secretarul de stat Luminița Barcari.

Potrivit Ordinului, toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie, adică de mâine, se suspendă. Ordinul nr. 4.549 din 17.06.2020 prevede că „pe durata stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării se suspendă organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la punctul I, subpunctele 12-25 din anexa nr 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020 2021, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Reluarea activităților, prevăzute la alineatul (1), se va realiza conform unui calendar aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării, după încetarea stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării”.

Starea de alertă a fost prelungită pentru 30 de zile, începând de azi, prin Hotărâre de Guvern. Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată.

Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție. Proba scrisă a examenului pentru titularizare în învățământ urma să aibă loc în data de 15 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.