O agentă de 22 de ani de la Secţia 4 Poliţie Rurală Beclean i-a luat permisul unui şofer pentru că ar fi depăşit o coloană de maşini pe linie continuă, iar după câteva minute l-a amendat că nu are permisul, certificatul de înmatriculare şi buletinul asupra sa, deşi actele erau la agentă.
Claudiu, un locuitor din Bistriţa, conducea o autoutilitară de tractări la finele lunii august şi se îndrepta spre un accident rutier, pentru a prelua o maşină avariată, care bloca traficul. În drumul său, a zgâriat autoturismul unui român stabilit în Germania, care aştepta în coloană. Şoferul autoutilitarei a oprit şi i-a cerut celuilalt şofer să îl aştepte până preia maşina din accident, pentru a face o înţelegere amiabilă.
A durat mai bine de o oră până când s-au găsit, iar între timp şoferul maşinii zgâriate, crezând că este ţepuit, a sunat la Poliţie. La faţa locului s-a prezentat un echipaj de la Secţia 4 Poliţie Rurală Beclean. Odată ce s-au întâlnit, cei doi au vrut să facă o înţelegere amiabilă, însă poliţiştii i-ar fi oprit, povesteşte Claudiu. Şoferul autoutilitarei de tractări s-a trezit cu permisul suspendat pentru 60 de zile, pentru că ar fi depăşit o coloană de maşini, aşa cum a susţinut celălalt conducător auto.
„A vrut să-mi pună cătuşele“
„A venit poliţia şi le-am zis agenţilor: lăsaţi-mă să mă înţeleg cu omul, dar ei nici n-au vrut să audă. Omul din cealaltă maşină le-a spus poliţiştilor că am depăşit coloana de maşini, iar poliţiştii, fără nicio altă dovadă, alt martor, fără să meargă măcar la locul accidentului, mi-au luat permisul. Agenta a vrut chiar să-mi pună cătuşele, m-au dus la secţie cu girofarurile pornite, de zici că am omorât pe cineva. Celălalt şofer a fost de acord cu amiabila, am şi început să o scriem, dar nu ne-a mai lăsat Poliţia. Pe om l-am despăgubit deja pentru pagubă“, povesteşte şoferul sancţionat.
Şoferul autoutilitarei spune că s-a conformat şi i-a dat agentei actele cerute, printre care permisul, certificatul de înmatriculare al autoturismului, buletinul şi asigurarea. Cu actele în mână, agenta l-a amendat pe bărbat că nu are la el permisul de conducere, buletinul şi certificatul de înmatriculare. Practic, pe acelaşi proces verbal bistriţeanului i s-a luat permisul pentru depăşire pe linie continuă şi a fost amendat că nu are asupra sa actul. Pentru depăşirea unei coloane şoferul a primit 870 de lei, iar pentru faptul că nu avea actele asupra sa – încă 870 de lei.
„A condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare (…) şi a depăşit o coloană de autovehicule aflate în aşteprare într-un sector de drum unde se lucrează şi a colizionat auto marca Opel cu numărul (Germania), care era oprit în coloană, producându-i avarii, şi nu avea asupra sa permisul şi certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate“, a scris agenta în procesul verbal încheiat.
Agenta, angajată din sursă externă
Agenta în cauză este angajată la Secţia 4 Poliţie Rurală Beclean şi, deşi are atribuţii rutiere, nu face parte dintr-un birou rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. Ea are 22 de ani şi a fost angajată în 2016, din sursă externă.
„Oricine e nemulţumit de un proces verbal poate să-l conteste în termen de 15 zile. Judecătoria Beclean este singura competentă să decidă dacă procesul verbal a fost întocmit corespunzător“, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud. Surse din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud au confirmat că şoferul chiar a predat fizic permisul de conducere înainte să fie amendat pentru că nu îl are la el. Şoferul refuză să plătească amenzile şi a dat în judecată IPJ Bistriţa-Năsăud şi pe agentă.
Sursa: Adevarul.ro
Lasa un raspuns