Guvernul condus de Victor Ponta a dat publicității, în cursul zilei de joi, un document care le dă fiori multor lideri politici, mai ales unora din rândul noului PNL, veniți pe filiera PDL.

Este voba de documentul întocmit de Corpul de Control al Guvernului Ponta cu privire la 70 de presupuse fapte penale, comise în mai multe companii și instituții de stat, în perioada Guvernului Boc- PDL. Acum toate aceste sesizări sunt pe masa DNA și, foarte probabil, în perioada următoare, vom vedea o serie de personaje grele ce vor trebui să dea explicații procurorilor privind faptele sesizate de Guvernul Ponta.

În cadrul acestui document, ni se arată faptul că în mai multe companii de stat s-ar fi comis presupuse fapte penale. Poșta Română, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ICCMER, ANRMAP, Consiliul Județean Tulcea, Fondul de mediu, Ministerul Sănătății, CEO Oltenia, OSIM, Hidroelectrica, RADET, Conpet Ploiești, Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Educației Naționale, CNADNR, Romgaz, AVAS, Transelectrica, Romaero și lista mai poate continua.

În fruntea acestor companii extrem de importante, și mai ales cu buget de zeci sau chiar sute de milioane de euro, au fost și câteva personaje cheie din rândurile fostului PDL, actuali membri în prima linie a noului PNL.
Având în vedere că Ponta a reclamat la DNA posibile fraude comise în cadrul acestor instituții, deci există posibilitatea ca cei care au condus aceste instituții și au semnat pe contracte de milioane de euro să fie chemați la audieri și puși în fața situației de a aduce explicații pe seama fraudelor sesizate de Corpul de Control al Guvernului.

PSnews.ro vă prezintă câteva nume din rândul noului PNL care ar putea să fie chemate pentru explicații, la sediul din Știrbei Vodă, 79-81, cu privire la modul în care au condus companiile în cadrul cărora Guvernul Ponta a identificat mai multe fapte presupus penale și le-a trimis la DNA:

1. Lucian Duță- vicepreședinte PNL București. A condus Casa Națională de Sănătate în perioada Guvernului Boc, timp în care Corpul de Control al Guvernului a identificat și a sesizat la DNA 6 posibile fapte penale, care, în mod normal, ar trebuie cercetate de procurori.
2. Cristina Trăilă- secretar executiv al PNL. A condus ANRMAP în perioada guvernării PDL, iar acum Guvernul Ponta a identificat 8 presupuse fapte penale, pe care le-a transmis și procurorilor DNA.
3. Adriean Videanu- fost copreședinte al PNL București. Acesta a condus Ministerul Sănătății timp de două luni, dar are ghinionul să fie chiar în perioada în care cei de la Corpul de Control al Guvernului Ponta. Ca o paranteză: în două luni se pot semna multe contracte.
4. Dumitru Neagoe, consilier județean PNL, fost candidat la parlamentarele din 2012 din partea PDL. Acesta este unul din cei trei directori ai Poștei Română din guvernarea democrat- liberalilor, când, potrivit Guvernului Ponta, s-ar fi comis 18 presupuse fapte penale.
5. Gheorghe Udriște, actual deputat PNL. Acesta a condus METROREX-ul în perioada 2009- 2012, când s-ar fi comis 4 presupuse fapte penale ce au fost sesizate la DNA.
6. Ludovic Orban, șeful deputaților PNL. Acesta a condus Ministerul Transporturilor și a semnat pentru acordarea contractului de construcție a șoselei Transalpina, câștigat de firma regelui asfaltului, Nelu Iordache. În cadrul acestui contract s-au găsit nereguli în plățile făcute, prejudiciul fiind estimat la 388 de milioane de lei, iar de acest aspect au fost informați și procurorii DNA.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.