DNA cere arest la domiciliu pentru ÎPS Teodosie

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că vrea arest la domiciliu pentru Înalt Preasfințitul (IPS) Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, procurorii acuzându-l că ar fi încălcat obligațiile controlului judiciar impus de către aceiași anchetatori în dosarul în care prelatul a fost trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene.

DNA: „Prevederile Ordonanței de Urgență vor favoriza persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu”

Colegiul de conducere al DNA alături de procurorii șefi din structura centrală a instituției s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a analiza riscurile și impactul asupra activității DNA, situație creată în cursul serii de 31 ianuarie 2017 ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală. 

Ludovic Orban:„Mi s-a făcut dreptate!”

Ludovic Orban a fost achitat de ÎCCJ în dosarul în care fusese acuzat de procurorii DNA de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Coldea, șantaj în numele SUA?

Cea mai grava dezvaluire a lui Ghita: “Ponta a fost santajat pentru a o numi pe Kovesi… Coldea i-a spus ca daca nu o va numi atunci vizita pe care o avea programata in America va fi anulata… Ponta ne spusese El...