Premierul României, Marcel Ciolacu a ajuns vineri, 13 septembrie, în comuna suceveană Slatina, unde se inaugurează cea mai nouă sală a sporturilor din județul Suceava.
Primul-ministru este însoțit de „o armată” de social democrați, printre care vicepriministrul Marian Neacșu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, președintele ales al Consiliului Județean, deputatul Gheorghe Șoldan, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, sentorul George Mîndruță, deputații Eugen Bejinariu și Mirela Adomnicăi, precum și de alți social democrați atât de la vârful partidului, cât și din județul Suceava.
La noua sală a sporturilor din comuna suceveană Slatina s-a strâns aproape toată comunitate pentru a-l întâmpina pe premierul României, dar și pentru a fi alături de primarul lor, cel care, de când a preluat conducerea Primăriei a transformat Slatina într-o comună europeană și, cel mai important, a unit întreaga comunitate.
„Prezența dumneavoastră aici este o dovadă a unității noastre. Astăzi, este încă un moment în care împărtășim bucuria finalizării unui nou proiect și anume o sală de sport de 180 de locuri, minim, benefică atât pentru cei 750 de elevi ai școlii noastre, cât și pentru întreaga comunitate. Vreau să menționez că acest proiect a avut ca principal obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos. Așadar, orice lucru de bine merită să fie promovat și lăudat”, a transmis, în cuvântul său de bun venit, primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman.
Ulterior, edilul i-a prezentat pe toți cei ce sunt astăzi musafiri în comuna pe care o reprezintă, aceștia fiind aplaudați la scenă deschisă de către cei prezenți în sală.
Premierul Marcel Ciolacu a mulțumit pentru primirea călduroasă de la Slatina. De asemenea, Ciolacu a mulțumit preoților prezenți, subliniind că „un popor fără credință este un popor pierdut”.
„Comuna Slatina e într-un loc, parcă rupt din Rai, la ce frumusețe este de jur împrejur. Am o datorie față de primarul dumneavoastră și o promisiune: în perioada următoare, împreună cu domnul vicepremier, o să ne implicăm ca să reconstruim școala arsă, cât mai curând, fiindcă toate cele trei școli vor avea în mijloc această sală de sport. Cu permisiunea dumneavoastră, aș vrea să vă arăt care este și viitorul meu politic: el se numește George Șoldan, președintele ales al Consiliului Județean Suceava. Vreau să vi-l prezint și pe domnul Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și pe Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European. După cum vedeți, România are și un viitor politic și mă bucur că reușim această dezvoltare într-un timp rapid. Am reușit o dezvoltare fantastică în toată Moldova, prin implicarea directă a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Putem spune, în sfârșit, că, în perioada următoare, Moldova va avea autostradă”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la Slatina.
La rândul său, președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a mulțumit slătinenilor pentru susținere și pentru că, pe 9 iunie 2024, i-au acordat votul de încredere.
„Vă mulțumesc pentru încrederea pe care ați avut-o în mine, pe 9 iunie! Vă mulțumesc că ați avut încredere într-un tânăr! Vă mulțumesc că ați avut încredere că, împreună cu primarul Vlăduț Gherman, putem dezvolta comuna Slatina. Acum aș vrea să vă întreb: Aveți încredere în Vlăduț și în mine? Oameni buni, primar PSD, președinte al CJ – PSD, premier PSD și președintele României PSD! Doamne ajută!”, a transmis președintele ales al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.
Lasa un raspuns