Familia Tiberiu şi Paul de la Monitorul reprezintă o noutate doar pentru cei care nu sunt avizaţi.
Ales pe listele tuturor partidelor, Tiberiu Avram a fost jurnalist până prin anii 2000, când a hotărât să devină mogul. În schimb, soţia sa, Paul, a dus-o mai bine în perioada PDL, decât sub actuala conducere PSD. A ocupat funcţia de administrator și asociat la SC Interpress SRL – editorul cotidianului Monitorul de Suceava, și culmea, fără prea multă școală s-a așezat pe scaunul de director general, iar de pe la începutul acestui an a hotărât să scoată capul înspre afirmare, considerând că-i veni sorocul.
În lista cu averi ale celor doi apar o serie de informaţii cel puţin interesante.
Exact în 2002, prin august așa, după ce a adunat ceva bani ca redactor, Paul apare că a achiziționat cu vreo 8.000 de dolari ceva teren prin centrul Sucevei. Ulterior, prin iulie 2008, la vreo lună după ce PDL a ajuns la conducerea Consiliului Județean Suceava, soția din familia Monitorul figurează cu un împrumut bancar de 56.000 euro, adică la vremea noastră undeva la circa 2,5 miliarde de lei.
Până aici poate că nimic nu pare ieşit din comun.
Numai că, soția din familia Monitorul, adică Paul Valentin Oancea, a și returnat în mai puțin de 4 ani de excepție în business (mandatul 2008-2012) toți banii către banca cu capital francez ce la creditat. Mai mult, returnarea a făcut-o cu banii unui domn Ionel, mai în vârstă așa și puțin de-o seamă cu mătușa Tamara a lui Bombonel.
A, uitași. Holtei fiind, soția Paul, mai puse-i laba prin mandatul lui Năstase și pe un apartament transformat ca dar de nuntă în salon de înfrumusețare, cu aparatură trăsnet. Cu banii de pe la referendumuri și alegeri, că tot au fost din astea, terminași și o viloasă amplasată central, în locul unei case bătrânești cu grajd din dotare și buncăr public pe locul de parcare.
Societatea asta, Interpress, condusă de cei doi jurnaliști amărâți, este una şi aceeaşi cu cea care editează Monitorul de Suceava și site-ul www.monitorulsv.ro, care dintotdeauna a participat la niște licitaţii organizate de Consiliul Judeţean Suceava și Primăria Suceava privind atribuirea contractelor de publicitate pentru mass-media, ambele sub îndrumarea cuiva, iar mai nou, una dintre ele sub îndrumarea unei spurcăciuni numite, madam Beldiman. Site-ul și ziarul aflate în ograda celor de la SC Interpress SRL Suceava au participat și la licitaţiile de anul ăsta la secţiunile online, dar și la presă scrisă, și se pare că la final le vor câștiga din nou pe toate, dacă n-au ceva falsuri prin înscrisuri sau omisiuni prin declarații pentru care Comisia șantajată mediatic ar trebui să închidă ochii. Întâmplător sau nu, rezultatele la licitaţie au fost amânate cu 60 de zile peste termenul legal de 30 de zile (ce prostii zic, dar le zic!!!), ceea ce ridică oarece semne de întrebare.
La fel de interesant este cum a reuşit soțul din familia Monitorul, adică Tiberiu Marcel Avram, să adune atâta hurtă de gologani într-un termen mai scurt decât soția sa de business, Paul. În perioada 2008-2010, ca să-și facă palat de aproape 300 metri pătrați și o curte amenajată oacheș, a fost nevoie de vreo 250.000 de euro (azi, undeva la 11 miliarde de lei, doar că prețurile s-au retras singure). Precizăm că, nici în ziua de azi, chiar unii dintre proprietari nu știu bine cum și când au dobândit partenerii lor de intimitate purcoiul de bani pentru vila de lux din cartierul Primăverii al Sucevei. Oricum, în condiţiile în care au câştigat, potrivit realității, puțintel tare din salariile adunate cu tot cu dividendele obținute pe actele trase de păr de la Interpress, mogulului șef de la Monitorul nu-i rămâne decât să se bucure de ceilalți elefanți învecinați și să ne râdă în nas cu tupeu, și nouă, și instituțiilor statului la care face trimitere mini-ofițerul descoperit Sandrinio Neagu, copilul familiei Monitorul.
O explicaţie a averilor descrise mai sus, și credeți-ne că sunt și alte elemente constitutive ale unor averi și mai mari, ar fi aceea că soţii din familia Monitorul au trăit ”extrem de modest, cu fasole şi cartofi din grădina părinţilor sau a rudelor, fie aveau puse la saltea diferite sume de bani, pentru că în bănci nu se regăsea nici un şfanţ”. (Am încercat să redăm textul exact al lui Sandrinio, scris probabil la un grătar la marginea pădurii Adâncata, în prezența unor excroci notorii, prieteni pentru unii și rude pentru alții.)
De altfel, primele depozite bancare ale siamezilor din Monitorul datează din anul ……………., dar ce să mai vorghim, nouă nii cam clar tari di tăt, după 2 zile de apartenență la Cercetași!
Legat de firma SC Interpress SRL care a participat la licitaţiile organizate de ………………., dar ce să mai vorghim, nouă nii cam clar tari di tăt, după alte 2 zile de apartenență la Cercetași!
Legat de logică ………….și de banii luaţi de colo şi daţi dincolo, precum şi de licitaţiile cel puţin dubioase, sperăm că nu va scăpa nimic instituțiilor statului, la care Sandrinio Neagu, copilul Monitorului, face referire cu atâta patos pe text, dispreț în suflet și siguranță în acțiune.
Referitor la terenuri și vile de lux, concedii exotice și polare, mașini siameze, combinații și secrete, aroganță și îngâmfare, duceți-le sănătoși și bucurați-vă de ele!
Pentru toate cele de mai sus precizate, precum și pentru unele lucruri bune, redacția SuceavaLIVE desemnează Familia Monitorul la titlul de Cuconul vostru al sucevenilor, o țâră parodiat!
O salutăm și pe Alinuța, vulpița din Muncei, care ”stresează” factorii de decizie ai autorităților contractante slabe de înger cu rubedeniile ei controloare din curtea orășenească.
Nota redacției: Ei acum, spuneți voi, cititorii noștri, înțeleseră-ți ceva din borșul ăsta identic cu al lui Sandrinio? Și vă spunem că a fost cu bun simț, dar ce mai contează, atât timp cât conținutul materialelor din presa locală este plătit din bani publici, fiind dictat de politicieni și impus de patronii de presă. Alo, instituțiile…conținutul din presa locală este generator de șantaj, doar urmăriți-l pe fir! Analiza de intelligence.
Scuzati,sotia lui Tiberiu Avram se cheama PAUL????Sigur???E barbat????