De la părinții care își folosesc copiii ca surse de venit și până la preoții care iartă greșelile altora în timp ce continuă să le facă pe ale lor, de la soții care-și declară credință veșnică, dar se scarpină prin vecini și până la politicienii care promit bunăstare, dar uită să spună că se referă la a lor personală, toți mințim. Ne motivăm minciunile cu abile trimiteri la necesitatea integrării în diverse cercuri sau simplu de tot, cu nevoia de bani, de câștig cu orice preț, dar dacă mințirea altora este blamabilă, faptul că reușim să ne mințim pe noi înșine este ceea ce ne distruge în final.
O veche vorbă din bătrâni ne îndeamnă să nu facem prea mult pe proștii, deoarece riscăm să rămânem așa, astăzi descoperim că asumarea unor false identități, chiar dacă benefică pe moment, duce la pierderea identității, la diluarea personalității până la dispariție. Minciuna este o artă, ea necesită talent și neapărat o foarte bună memorie, deoarece trebuie să ții minte ce minciună ai spus fiecăruia. În pofida credinței populare că numai proștii mint, veți descoperi ușor că această credință vine din faptul că numai proștii sunt prinși. Oamenii inteligenți încep o minciună prin a se convinge că respectivul lucru e adevărat, apoi adaugă jumătăți de adevăruri și fapte care nu pot fi probate într-un eșafodaj elaborat. Rezultatul este o poveste complicată, plină de amănunte lipsite de importanță pe care le-au pescuit din lecturi sau de pe Discovery. Dar tocmai această acuratețe a povestirii și faptul că o repetă mereu la fel, fără să uite niciun amănunt, este primul semnal de alarmă pentru o persoană atentă.
Există însă o categorie de oameni pentru care adevărul este interzis, inițiativa este acceptată doar dacă satisface interesele partidului din care fac parte, iar gândirea este total neindicată. Ați ghicit, este vorba de politicieni, oameni obligați să mintă minciunile altora atât de credibil, încât până și ei să fie convinși de ele. De restul, medici, preoți sau filozofi, cu toții sunt oameni și nimic din ceea ce este uman nu le este străin.
Lasa un raspuns