Marți, 23 iunie, la orele 13.43, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 7 Mălini au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un angajat la stația de epurare a Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihică Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, cu privire la faptul că o femeie a fost luată de apă.

Femeia era internată în Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihică Sasca Mică din data de 02.11.2009, cu diagnostic „schizofrenie paranoică”.

În data de 23 iunie, în jurul orei 13:00, ora de servire a mesei,  aceasta a părăsit Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihică Sasca Mică, în condiții ce urmează a fi stabilite, fiind observată pe malul râului Moldova de doi angajați la stația de epurare a unității medicale sus-menționate.

După câteva minute, au observat plutind  în albia râului trupul femeii.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul ISU Suceava, care, în urma operațiunilor de căutare au găsit trupul neînsuflețit al acesteia în albia râului Moldova.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat faptul că  trupul neînsuflețit nu prezenta semne sau urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost transportat și depus la morga Spitalului mun. Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.