Vineri, 23 octombrie, la ora 08:37, lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin SNUAU 112 de către C.P., cu privire la faptul că a găsit-o moartă în casă pe O. Rodica, din sat Botoșănița Mare, com. Calafindești, în vârstă de 55 de ani.
Femeia era cunoscută ca o persoană care consumă în mod frecvent băuturi alcoolice. Aceasta a fost găsită întinsă pe spate pe patul din imobil prezentând escoriatii la nivelul feței.
Cu ocazia investigării la fața locului au fost găsite pe masa din camera respectivă o bancnotă de 50 lei și cele două telefoane care aparțin victimei. Interiorul locuinței prezenta un aspect dezordonat însă bunurile și obiectele din locuință nu prezentau urme de răvășire.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Rădăuți unde urmează a fi efectuată necropsia.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de „omor”, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Serviciului Investigații criminale în baza delegării.
Lasa un raspuns