Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Crai Nou Suceava, Inspectoratul Județean Școlar Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”, Primăria comunei Udești, Asociația Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural “Unirea sub Oadeci” Udești, Biblioteca Comunală “Constantin Ștefuriuc” Udești, organizează ediția a XXIV-a a Festivalului-concurs de literatură „REZONANŢE UDEŞTENE”, în perioada 21 – 22 iunie 2019, la Suceava şi Udeşti.

Organizatorii menționează că, începând cu cea de-a XVII-a ediție, Festivalul Literar „Eusebiu Camilar – Magda Isanos” de la Udești și-a schimbat denumirea în Festivalul-concurs de literatură „Rezonanțe Udeștene”.

Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi şi se va desfăşura pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.

 

REGULAMENT

1. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice.
2. La concurs pot participa autori de orice vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.
3. Lucrările vor fi trimise pe adresa electronica: ioanmanole2010@gmail.com până la data de 10 iunie 2019. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor, care se va regăsi pe fiecare pagină scrierilor sale. Într-un fișier separat se va trimite un curriculum vitae al autorului (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică.
4. La secţiunea poezie, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii. La secţiunea proză scurtă, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum o proză scurtă şi maximum trei. La secţiunea reportaj literar, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu un reportaj de maximum cinci pagini.
5. Un concurent poate participa la toate secţiunile.
6. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „REZONANŢE UDEŞTENE”, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete udeştene”, volum editat pe suport electronic de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava din cadrul Centrului Cultural Bucovina.
7. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 19 mai 2019, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea Concursului, care vor avea loc la Suceava şi Udeşti, pe 21 şi 22 iunie 2019. Manifestările vor consta în lansări de carte, şezători literare, recitaluri de poezie, spectacol de teatru, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură cazarea şi masa. Transportul va fi suportat de laureati si invitati. În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.