În perioada 20-23 septembrie 2018, în Complexul de Agrement Ariniș – Gura Humorului, se desfășoară festivalul „Oktoberfest în Est”, care sărbătorește îmbinarea tradițiilor bucovinene cu cele germane și berea românească în stil bavarez.

Potrivit organizatorilor, turiştii sunt aşteptaţi să ciocnească halbe cu berea rece Bermas, dar şi cu berea germană nefiltrată, alintându-şi papilele gustative cu delicatese nemţeşti precum cârnații Nuremberger Bratwurst, Thuringer, Weisswurst, Scheweinshaxe, cârnatul XXL cu cașcaval etc. dar și româneşti precum: celebrii mititei, coaste la gratrar, etc.

Și cine a mai pomenit distracție mare fără artiști adevărați și muzică bună? Vor dovedi că au talent chiar pe scena Oktoberfest, Claudia & Die Burzenland Party Band, acompaniați de alte trupe și de fanfară.

Miss Oktoberfest vrea să ne arate că Bucovina are cele mai frumoase făpturi din România, așa că va fi chef mare, cu premii speciale. Dacă încă nu v-ați înscris la concurs, încă o puteți face, pentru că nu contează vârsta și nici greutatea, juriul – care va fi publicul, punând accentul pe multe alte calități, pe care orice domniță le are de la Mama Natură. Bărbații nu au fost uitați și vor fi chemați la concurs. Ei nu trebuie să fie nici vânjoși, nici foarte înalți, nici bărbieriți proaspăt, nici cu mușchii umflați, nici epilați sau pensați, nici directori de firme mari, ci trebuie să aibă chef de viață, să le placă berea cu adevărat, să aibă în public prieteni numeroși pentru o susținere serioasă pentru a putea participa la concursul Regele Berii. Nu o să le pară rău, ba din contră vor fi primii pentru care vor veni și la anul la această competiție inedită.

Nimic nu se poate face pe acest pământ cu stomacul gol. La Oktoberfest vom putea alege ce să mâncăm, gustând din mai toate preparatele de pe mapamond, ca să ne satisfacem poftele culinare, cu adevărat.
Toate ca toate, dar sper că n-ați uitat de paradă? Domnițe costumate și rujate ne vor face cu mâna din trăsurile elegante. Parada va putea fi admirată joi, 20 septembrie, începând cu ora 16:00. Apoi, Herr BURGERMEISTER, adică domnul Primar, va da cep butoiului cu bere exact unde știți deja, în cel mai mare și frumos cort bavarez care va fi montat în parcul Ariniș”, au transmis organizatorii.

Intrarea la eveniment este liberă.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.