Scopul festivalului este acela de a promova, recunoaşte oficial şi implementa conceptul european de „învăţare pe tot parcursul vieţii”, prin încurajarea şi celebrarea învăţării la vârsta adultă.
În cadrul FST 2014, partenerii vor organiza diferite acțiuni ce vor avea ca obiectiv educația prin muncă și responsabilitate, printre care enumerându-se: Campanii de promovare a educației permanente, de colectare de cărți, de conștientizare; Conferințe de presă; Vizite de studiu; Evenimente culturale; Workshop-uri, concursuri și altele.
Anul acesta evenimentele se vor desfăşura în parteneriat cu Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Consiliul Județean Suceava, Asociația ADRA, Clubul Eco-montan ”Origini Verzi” Suceava, Fundaţia Orizonturi Câmpulung Moldovenesc, Asociaţia Consultanţilor în Dezvoltare Comunitară – ACDC, Asociația SEVA, Centrul Regional de Resurse pentru ONG-uri
CENRES Suceava, Asociația KULT-ART, Colegiul Andronic Motrescu din Rădăuţi, Asociația KONTRAST–E Suceava, Asociația MULTICARE Suceava, Comuna Arbore, Colegiul Național Petru Muşat Suceava, Liceul Tehnologic „Oltea Domnea” Dolhasca, Școala cu clasele I – VIII Stulpicani, Asociaţia Raională de Educarea Adulţilor „Prutul de Sus”- AREAP.
Partenerii invită toate generațiile să se implice și să participe la aceste acțiuni la promovarea unei societăți pentru toate vârstele.
Lasa un raspuns