Militarii Detaşamentelor de Pompieri Fălticeni şi Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Liteni, au intervenit marți, 10 octombrie, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din oraşul Liteni.

Incendiul a fost anunțat la numărul unic de urgență 112 la ora 23:35.

Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei de locuit şi două anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la o casă învecinată.

Incendiul a fost lichidat la ora 2:30.

Au ars acoperişul casei şi anexele gospodăreşti, pe o suprafaţă totală de aproximativ 120 mp. Pereţii portanţi ai locuinţei s-au degradat.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit din soba (cu acumulare de căldură) defectă.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuinţa învecinată, 25 de păsări de curte şi 2 porci.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*