Procurorii îi acuză pe aceștia de evaziune fiscală și constituirea într-un grup infracțional organizat, prin care au prejudiciat statul cu 9,8 milioane de euro. Marți seara, în jurul orei 23.00, aceștia au părăsit sediul Poliției. Alt nume greu care a fost ridicat și dus la audieri este cel al patronului firmei „Loial Impex”, Sorin Iacob. Potrivit unor surse, acesta ar fi cumpărat o hală, iar procurorii l-au chestionat cu privire la unele acte contabile. Sorin Iacob deține și funcția de președinte al Camerei de Comerț și Industrie Suceava.
În acest dosar au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă un număr de 30 de persoane implicate în acţiunea de evaziune fiscală, din care în 15 cazuri s-a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Ce este interesant e faptul că niciun nume greu nu este cercetat în arest, ci toți sunt cercetați în stare de libertate.
Potrivit DIICOT, în urma celor 167 de percheziţii de luni din Bucureşti, Suceava, Botoşani, Bacău, Dâmboviţa, Neamţ, Timiş, Vrancea, Braşov, Mureş, Galaţi, Vâlcea, Ilfov, Iaşi şi Olt, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, pentru audieri, 92 de suspecţi.
De la imobilele percheziţionate au fost ridicaţi 820.198 de lei, 12.355 de euro, 500 USD, 280 GBP, trei autoturisme de lux, şase ceasuri de lux, 61 de telefoane mobile, 60 de cartele telefonice, un card de memorie, un memory stick, 13 CD-uri, două laptopuri, şase unităţi de calculator, şase hard-diskuri, un pistol cu gaze, plicuri cu substanţe cu efecte psihotrope, ştampile şi înscrisuri cu valoare probantă.
Lasa un raspuns