Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că joi, 24 august, a semnat contractul aferent  achiziționării a 26 de microbuze școlare electrice noi. El a subliniat că microbuzele vor fi livrate de Ministerul Educației către Consiliul Județean Suceava, iar ulterior acestea vor ajunge la 26 de primării din județ.

„Este un program european pe Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de 6,8 milioane de euro. E vorba de 26 de primării care vor primi fiecare câte un microbuz școlar. E important de știu că sunt niște criterii care au fost afișate în transparență publică. E vorba de numărul de elevi, de distanța de parcurs, de situația persoanelor cu ajutor social din localitatea respectivă, de rețeaua de mijloace de transport în comun, de angajamentul primăriilor de a înființa stații de încărcare pentru că vor fi microbuze electrice. E un program Școli Verzi și microbuze electrice. Nevoia este mare în momentul de față. În județul Suceava sunt în circulație 144 de microbuze, iar, la o primă centralizare a primăriilor rezultă un necesar de circa 210, deci mai e nevoie. Deocamdată sunt aceste 26, la care vom trece în perioada următoare să le achiziționăm. De asemenea, de câteva zile, este în transparență publică un act normativ la Ministerul Mediului. Și aici ne gândim să depunem un alt proiect pentru cel puțin 26 de microbuze electrice care să fie achiziționate prin Fondul de Mediu. Județul Suceava este un județ mare, avem 745 de școli. E un lucru extrem de important de știut pentru că zona de munte are nevoie de microbuze. Am cerut un program special cu microbuze cu tracțiune multiplă pentru zonele accidentate. Zona de munte are nevoie de așa ceva. E important că astăzi facem primul pas în procurarea de microbuze de 6,8 milioane de euro printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Suceava”, a declarat președintele Gheorghe Flutur.

15 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue: I_ trebuie sa lamurim cu master si doctorate kgb in invatamant romania_

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : ii trebuie sa lamurim ca numai kgb plate presa in scoli romania _ central kvbromania scoala kgb filadelfia = diasil _

    Răspunde
  3. mihai grigore

    : trebuie sa acceptam ca mihai grigore si login fortuna au pus aceasta tara in liberate _ inainte si si dupa 89_ in states de libertate_audio savanti bolsevica _ sa va futa in cur ghiermenii_

    Răspunde
  4. mihai grigore

    : practic ocuparea unei functii in statul roman = un concurs si nu poate fi conditionat de existenta vreunui doctorat = memrie ( istodic dicipina de specializare+ exrcitiu pe acel domeniu___

    Răspunde
  5. mihai grigore

    : de aceea prezenta unui poet de genius e admisa oriunde _ in lumea libera occdentala_ incusiv a unui on de stiinta ___

    Răspunde
  6. mihai grigore

    : a cost gauss in on de stiinta _ mai mult el a revolution at domeniul respective cu cele patru scolare ale vremii respective pe care less,avea ___

    Răspunde
  7. mihai grigore

    : am vazut ca mafia transporeturilor in judetul suceava = severing _ zireto cafes retea a.u.r._ antene la satelit pe tiruri si hotel bucovina _ exact langa directia antifrauda a procraturii ___

    Răspunde
  8. mihai grigore

    : si exact ca la all capone _ un procuror mai viclean decat severin la prints cu efractia contabila___

    Răspunde
  9. mihai grigore

    : ceea ce el a continuat mituind prin hapucul cel mare folosit in jocul de fotbal _ direct ori indirect_ pe lideri politico importanti_ vezi o echipa de futbal din bosanci a.u.r. ce functioneaza in relatie de schimb de information KGB cu ” chelsea ” din londra _

    Răspunde
  10. mihai grigore

    : dar cine este aceasta contabila print care se produc aceste evenimente kgb- aur ?

    Răspunde
  11. mihai grigore

    : oricine at fi acest personaj_ are access la toate bazele de date din statul roman_

    Răspunde
  12. mihai grigore

    : cum? prin antenele bidirectional conectate la sateliti facebook_ de pe hotelul bucovina_

    Răspunde
  13. mihai grigore

    : urmatoarea partea a expunerii _ sambata dupa miezul noptii___26august2023_3h41’am_ asa sa ne ajute dumnezeu!*:

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.