„Anul 2016, după cum știți, este un an cu două rânduri de alegeri, deci, din punct de vedere electoral, un an cu o miză uriașă. Tocmai de aceea, PNL, un partid extrem de responsabil, va trata cu maximă seriozitate acest an electoral. La nivel județean intrăm în linie dreaptă cu pregătirea alegerilor locale, mai întâi. Astfel, partidul nostru își propune câștigarea alegerilor locale, și am în vedere un număr foarte mare de localități, orașe și municipii. Cea mai mare miză la capitolul primării rămâne câștigarea Primăriei Suceava, de către candidatul nostru, Ioan Balan. Ne dorim să câștigăm Consiliul Județean Suceava, și după cum știți, am fost desemnat să intru în această bătălie. Îmi doresc de data aceasta, mai mult decât oricând, o campanie în echipă. Președenția Consiliului Județean nu poate fi câștigată decât în parteneriat cu primarii. Mergem înainte în echipă, iar noi ne respectăm oamenii fideli care au fost alături de noi în acest partid”, a declarat Gheorghe Flutur.
Mandatul 2012-2016, la Consiliul Județean, un mandat cu multe bile negre
Flutur a mai subliniat faptul că își dorește să ducă la bun sfârșit mai multe proiecte începute de el și echipa sa, în perioada în care era președintele Consiliului Județean Suceava.
„Din punctul meu de vedere, mandatul 2012-2016, reprezintă un mandat cu multe bile negre din punct de vedere al dezvoltării județului. Îmi doresc să continui proiectele începute de mine și echipa mea, împreună cu primarii și viitorii primari. Nu pot să fiu de acord cu izolarea Bucovinei, cu îngroparea proiectelor, sau cu mimarea lor. Multe lucruri au mers din inerție. Acest mandat s-a bazat mai mult pe tăiat panglici, decât pe bătălia pentru noi proiecte. Am de gând împreună cu colegii mei să parcurg județul la pas, să vedem ce priorități sunt.
„PSD își pierde majoritatea în Consiliul Județean Suceava”
Gheorghe Flutur a mai declarat că PSD trebuie să își asume dacă nu a trecut un proiect de pe ordinea de zi, și nu trebuie „să plângă pe umerii opoziției”.
„Eu îi știam stabili, că au majoritatea lor, nu trebuie să le-o facă opoziția. Dacă deja nu trec proiecte, înseamnă că ceva nu funcționează, și înseamnă că și consilieri de-ai lor își dau seama de politicile proaste. Un lider județean ar trebui să aibă în față un tablou al întregului județ. Sper ca din primăvară, majoritatea să fie la noi”, a conschis senatorul PNL, Gheorghe Flutur.
Nu uitați de centura sucevei . Se răsucesc coloanele în pământ de atâta incompetență