Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat joi, 19 octombrie, din nou constructorii și subcontractorii de la Axa rutieră Suceava – Iași pentru o analiză a stadiului lucrărilor.
Potrivit șefului administrației județe, în ceea ce privește lotul I, s-a turnat asfalt pe porțiuni importante între Dolhasca – Liteni, la Udești și la Bosanci. De altfel, s-a finalizat podul de la Ipotești și urmează să se toarne primul strat de asfalt pe alte porțiuni de drum pe acest tronson.
„În ceea ce privește lotul II, s-a finalizat podul de la Frumoasa, s-a turnat fundația podului de la Liteni – Moara, mai sunt doar 600 metri liniari de drum de asfaltat la Zaharești, iar pe ruta Stroiesti – Costâna s-au asfaltat circa 7 km de drum și urmează încă 3 km de la intersecția Bălăceana spre Stroiești. Urmează asfaltări la Costâna, la Stroiești și la Liteni – Moara.
Apreciez implicarea consistentă a constructorului, avem garanții că vor intensifica ritmul lucrărilor cât vremea le permite. Am cerut în mod expres realizarea marcajelor rutiere, punerea în siguranță a traficului și găsirea de soluții acolo unde intrarea în curțile oamenilor este mai complicat de realizat.
Stadiul actual al lucrărilor pe ambele loturi depășește procentul de 70% stadiul fizic”, a spus Gheorghe Flutur.
: revista floare albastra = blue: acum vom integra in proiect toate deviceurile_ inclusiv cele doua cai _ incluse in alegerile presidential___ „proiectul pentru romania „si ” o romaniei normala”___
: inclusiv_ proiectul ” saligny”_ drumuri _poduri_ si podete____
: vedem _ ca putem ruta pe o latura a drumului suceava – iasi___ h2o potabila si menajera si pe cealalta latura _ gaz metan___
: in principiu ____ si curent alternativ ___ adica ” Tesla „!*__
: si informative_ adica ___ autostrada informational- spatiala suceava- cernauti- balti- chisinau- iasi- suceava !*:
: insemnand structuri pentru institutii u.e. si euroatlantice ___ v.regenerare cladire muzeu de istorie si prefectura- consiliu judetean _ in baza ” spatial a „!*:
: partea i- a a expunerii ___ coloborare cu parts a iia din articolul intalnirii cu directorii de scoli____