Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat miercuri, 14 decembrie, Certificatul de urbanism pentru Centura Ocolitoare Gura Humorului în regim de autostradă, parte din Autostrada Nordului.
„Am ajuns în această etapă pentru că s-a finalizat documentația tehnică întocmită de firma Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL. Reamintim că anul trecut, în luna septembrie, CJ Suceava și-a asumat preluarea acestei porțiuni de drum pentru a grăbi procedurile și pentru a începe cât mai repede construcția Centurii Ocolitoare în cea mai aglomerară zonă a județului, mai ales în sezonul estival”, a declarat Gheorghe Flutur.
De asemenea, reamintim faptul că Centura Ocolitoare Gura Humorului are 10.3 km, se construiește pe raza comunelor Păltinioasa și Capu Câmpului și a orașelor Gura Humorului și Frasin, are 2 noduri rutiere ce fac legătura cu viitorul traseu al Autostrăzii Nordului, atât la Păltinoasa, cât și la Frasin, are 3 km de viaducte de coastă, 4 pasaje, lățimea platformei 23,5 m, drumul are 2 benzi pe sens, separator de sens și viteză de proiectare 120 km/h.
Valoarea totală actualizată a proiectului este de 314,4 milioane de euro fără TVA.
„Urmează obținerea Acordului de mediu, care înseamnă analiza asupra impactului mediului și studiul de evaluare adecvat, depunerea documentației pentru expropriere prin Hotărâre de Guvern a proprietarilor de pe culoar și depunerea la finanţare. Ne exprimăm speranța ca anul viitor să putem depune la finanţare acest proiect în vederea întocmirii proiectului tehnic și al execuției lucrărilor”, a conchis Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.