Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat vineri, 14 mai, după întâlnirea de la Gura Humorului cu premierul Florin Cîțu și reprezentanții industriei HoReCa, că a purtat discuții referitoare la Autostrada A7 și că premierul a înțeles foarte bine mesajul privind însemnătatea pe care o are construcția acestui drum pentru regiunea noastră. De asemenea, Flutur i-a mulțumit lui Cîțu pentru că a vizitat Bucovina.

„Diferența aceasta de produs intern brut pe cap de locuitor a regiunii Nord – Est nu poate fi eliminată, decât dacă se investește în infrastructura de autostrăzi. Faptul că va fi autostradă de la București până la Siret, pe coridorul 9, ne dă o perspectivă în discuțiile viitoare cu investitorii străini și cu investitorii români. Noi, Consiliul Județean, am prezentat proiectele noastre ambițioase și i-am explicat premierului că 57% din bugetul județului este pentru investiții”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta a subliniat că CJ Suceava investește în infrastructura rutieră care face legătura cu A7, cum este drumul Suceava-Dolhasca, drumul care leagă Fălticeniul de Liteni, de drumul care leaga zona Măliniului de Borca spre A8, precum și drumul de la Bilbor.

„Sunt investiții complemnentare la eforturile Guvernului”, a subliniat Flutur.

Acesta a mai spus că a discutat cu premierul și despre PNRR, dar și despre Stațiunea Turistică „Bucovina” care urmează să fie un pol de dezvoltare turistică. Totodată, Flutur i-a prezentat premierului și proiectul Taberei de la Bucșoaia, precum și proiectul de modernizare a Vămii Siret.

„Domnule prim-ministru, eu mă bucur că ați venit să vedeți că Flutur și echipa lui de la Suceava, aici la capăt de A7, fac investiții pentru care merită să veniți cu autostrada până la noi”, i-a transmis șeful județului primului ministru.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.