USL a pus educația sub zodia improvizației și a intereselor de partid, iar rezultatul este un eșec general al politicilor în domeniu, consideră conducerea principalului partid de opoziție.

Potrivit conducerii PDL educația este cel mai mare eșec al celui mai slab guvern de după 1989, iar USL trebuie să-şi asume nereușita prin demiterea responsabililor de proasta pregătire a noului an școlar. Președintele PDL Suceava afirmă că Guvernul USL  nu a făcut nimic din ce au promis înainte de preluarea  guvernării și niciunul din obiectivele asumate în programul de guvernare nu a fost atins.
„La început de an şcolar, zeci de școli nu au încă avize sanitare de funcționare, iar Ministerul Educației Nationale nu a alocat bani pentru igienizarea acestora. Prin neplata abonamentelor profesorilor şi elevilor navetişti, abandonul şcolar a crescut, iar decizia guvernului de a plafona nivelul abonamentelor, odată cu începerea anului şcolar abandonul va creşte şi mai mult. USL încalcă astfel articolul 32 din Constituţia României care garantează dreptul la învăţătură şi ignoră Legea Educaţiei Naţionale care spune foarte clar că statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ”, a precizat senatorul Gheorghe Flutur.
Președintele PDL Suceava consideră că  Guvernul USL îngrădeşte drepturile constituţionale ale copiilor la învăţătură şi prin tăierea banilor pentru reabilitarea şi continuarea lucrărilor de construcții a școlilor.
„Aş mai aduce în discuție și alte exemple de eșecuri ale USL, precum refuzul de a crește  alocațiile, locuri insuficiente în clase, deficitul de cadre didactice şi personal auxiliar în multe instituții de învățământ. PDL cere USL ca, în săptămâna care a mai rămas până la începerea anului şcolar, să rezolve problema transportului şcolar pentru elevii şi profesorii navetişti, să renunțe la a lua din banii pentru naveta școlară. De asemenea, PDL solicită intervenția promptă în igienizarea şcolilor şi pregătirea corespunzătoare pentru începutul de an școlar, plecând de la asigurarea combustibililor pentru transportul elevilor și până la manualele necesare elevilor. În loc de a sprijini primăriile pentru finanțarea unor investiții în școli, pentru descentralizarea deciziilor, USL politizează scoală româneasca, centralizează deciziile în educație și lasă pe umerii primarilor răspunderea alocării de fonduri. Această politica a USL vine din incompetență, din dezinteres și desconsiderarea intereselor elevilor, cadrelor didactice și părinților, totul fiind subjugat intereselor mărunte ale USL” a spus Gheorghe Flutur.
Potrivit lui Flutur eșecul USL  în educație înseamnă un dezastru național, un atac la viitorul acestei țări, iar USL trebuie să-și asume eșecul guvernării în domeniul educației și să demită pe cei responsabili.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.