Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut discuții bilaterale cu delegațiile Regiunilor Schwaben și Mayenne care participă în aceste zile la Suceava la Turneul „Patru regiuni pentru Europa”.

„Împreună am convenit asupra unor inițiative concrete pe care sa le avem imediat în vederea demarării unor proiecte comune.

Cu partenerii noștri  din Germania am convenit ca în cadrul EXPOREAL care are loc la Munchen la începutul lunii octombrie să avem o serie de întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri din Regiunea Schwaben și din Bavaria. Am stabilit ca printre  temele abordate să se afle prezentarea oportunităților pe care le oferă investitorilor germani recenta deschidere a cursei Suceava – Memmingen precum si înființarea parcului industrial din apropierea aeroportului sucevean”, a transmis Gheorghe Flutur.

Potrivit acestuia, au fost identificate deja câteva domenii care ar putea fi de interes pentru cei din Germania: industria mobilei, industria alimentară, agricultura, IT-ul.

„Împreună cu președintele Regiuni Schwaben Martin Sailer am abordat posibilitatea demarării unor proiecte în domeniile sănătate, social și educație. De exemplu, i-am prezentat intenția noastră de a susține înființarea un mare complex de recuperare, care ar putea fi ridicat acolo unde noi dispunem de  teren si chiar clădiri – la Pojorâta și Călinești”, a precizat Gheorghe Flutur.

De asemenea, în vederea promovării Bucovinei, a județului Suceava, președintele CJ Suceava a convenit atât cu partenerii germani cât și cu cei din Franța ca în acest an să organizeze acțiuni de promovare cu participarea unor grupuri de persoane, instituții și firme care desfășoară activități curente în turism, inclusiv presa.

„Împreună cu partenerii francezi am stabilit mai multe contacte și am avut deja o serie de discuții pentru a susține deschiderea unei linii directe Suceava – Paris, pe modelul de succes pe care am mers împreună cu partenerii din Schwaben pentru deschiderea liniei Suceava – Memmingen. Francezii s-au arătat deosebit de interesați de produsele noastre bio, astfel că vom identifica în scurt timp posibilitățile prin care producători din județul Suceava să desfacă astfel de produse în Franța”, a conchis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.