Gheorghe Flutur: „Suntem în centrul Sucevei la obiectivul de investiţii privind modernizarea centrului civic al municipiului Suceava. Un proiect demarat de primarul Lungu cu mine nu cu mult timp în urmă, înţeleg că la 1 decembrie va fi gata. Acest proiect a fost demarat şi cu sprijinul meu, în primul rând prin H.G. municipiul Suceava a fost declarat pol de dezvoltare economică şi unul dintre proiectele pentru modernizarea Sucevei a fost cel de 28 de milioane de euro care cuprindea şi acest centru civic, mă refer îndeosebi la parcările subterane dar şi la ce se vede la suprafaţă.
Am gândit cu primarul Lungu oferirea de spaţii de parcare pentru cei care vin la Palatul Administrativ, de asemenea zona din centrul Sucevei trebuia amenajată fiindcă spaţiile de parcare sunt şi aşa foarte puţine. Am avut în vedere fluidizarea acestei zone.
Casa de Cultură a Sindicatelor va trebui preluată şi modernizată de Primărie iar sindicatele trebuie să primească în schimb alte spaţii.
Finalizarea Centrului Bucovina cât mai curând fiindcă a intrat în impas. Cer guvernului Ponta să trimită fonduri pentru a fi finalizată lucrarea. Viaţa suceveană are nevoie de viaţă culturală.
Intenţia pe care am avut-o şi sper să fie continuată de actuala conducere e construirea în curtea interioară a Palatului Administrativ a unei săli de şedinţe pentru viitorul Consiliu Regional. Cer administraţiei sucevene să se pregătească pentru ca Suceava să fie cu adevărat o capitală de regiune, aşa cum am început eu. Eu cred că Primăria ar trebui să vrea această Casă de Cultură.
Cu ceva timp în urma Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava ar putea deveni obiectiv turistic de interes european. un proiect cât se poate de serios care vizează mai multe clădiri ridicate în perioada comunistă în 11 ţări din sud-estul Europei. Din regiunea Moldovei, pe listă mai este inclus un singur obiectiv, respectiv Piaţa Unirii din Iaşi.
Trebuie să nu uităm că această Casă de Cultură este construită de un architect de marcă Porumbescu în 1965 şi cred că poate avea şi o asemenea destinaţie. Dar daţi-mi voie să îmi închipui sucevenii stând aici pe terasă şi bând o cafea cu o cană cu Ştefan cel Mare şi privind spre Cetatea de Scaun”
Lasa un raspuns