Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, le mulțumește tuturor celor s-au prezentat la vot și au dovedit că le pasă de județ și de viitorul acestuia.
„PNL este prima forță politică din județ și a V-a în ordinul organizațiilor din țară ca număr de voturi, iar acesta este un scor bine meritat. Am reușit împreună cu echipa să recucerim fiefuri liberale: Rădăuți, Vicov, Sucevița, Straja, Arbore, Gălănești, etc. Practic, PNL s-a impus în 32 de localități conduse de PSD, ALDE sau alte partide, iar în total a câștigat în 78 de localități. Surprizele mari s-au produs la Dumbrăveni, Frasin, Cajvana, Bosanci,Verești, Udești, Coșna, Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Frumosu, Păltinoasa, comunități în care PSD domina”, a declarat, pentru SuceavaLive, Gheorghe Flutur.
Acesta a mai subliniat că victoria PNL înseamnă și că poporul are așteptări mari, iar în acest sens va fi multă muncă de acum înainte.
De asemenea, Flutur a transmis și că șansele partidului său la alegerile locale au crescut considerabil.
Președintele PNL consideră că eșecul PSD este cauzat de minciuna care a ieșit la iveală
„Vizitele oficialităților în miez de noapte, tratarea cu dispreț a județului Suceava, investiții electorale vopsite în ajun de campanie, dar care au fost începute cu ani în urmă, au dus la acest rezultat electoral”, a concluzionat Gheorghe Flutur.
Reamintim că în județul Suceava, PNL a obținut cele mai multe voturi, respectiv 83 487, ceea ce înseamnă un procent de 33,77%. PSD s-a clasat pe locul al II-lea, cu 64 073 de voturi, ceea ce înseamnă 25.92%
Lasa un raspuns