Consiliul Județean Suceava a demarat recent mai multe lucrări de asfaltări și plombări de drumuri județene. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că la jumătate acestui an în județul Suceava Consiliul Județean a făcut modernizări prin turnarea de covoare asfaltice pe 14 tronsoane de drumuri județene.
„Am turnat covor asfaltic nou, dar s-au făcut și plombări pe 14 tronsoane noi, 38 de km pe covoare asfaltice și tratamente bituminoase. S-au făcut intervenții pe drumuri județene în localitățile Zvorâștea, Volovăț, Adâncata, Fîntînele, Moldovița, Pătrăuți, Soloneț, Cajvana, Dolhești, Fundu Moldovei ș.am.d.”, a precizat șeful administrației județene.
Flutur a mai declarat că în partea a doua a anului urmează să se intervină în zone puternic afectate precum Breaza și Poiana Negrii, unde tirurile cu lemne și cu apă au distrus carosabilul.
Lasa un raspuns