După un timp, prin anul 1899 și 1901, un alt liberal, Ion I. C. Brătianu, era omul care avea grijă de transporturi. Și fanaticul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, la începuturile carierei sale politice, a avut cea mai înaltă funcție la ministerul transporturilor. Să ne apropiem puțin de anii de acum și implicit de păsul actual al deputatului sucevean Ioan Balan și să nu uităm că, după Revoluția din decembrie ‘89, între anii 1991 și 1992, între anii 1996 și 1998, dar și între anii 1998 și 2000, ministru la transporturi a fost… chiar Traian Băsescu! Băsescu Traian care a reprezentat, de nenumărate ori, un model politic (și nu numai) pentru Gheorghe Flutur sau deputatul cu păs – Ioan Balan. Apoi, Băsescu i-a predat mandatul de la transporturi, în anul 2000, unei bune și apropiate prietene, pe numele ei Anca Boagiu (reprezentând PD). Mai apoi, când Balan a devenit băiat mare și s-a „înșurubat” mai bine în politică pe la transporturi a deținut portofoliu între anii 2010 – 2012, din nou, „prietena” Boagiu – cunoștință apropiată și cu Flutur și ca bonus-implicit Balan. Tot pe la Ministerul de Transporturi a mai coordonat grupurile de interese, la fel ca și Boagiu, din funcția de ministru, normal, și Radu Berceanu (2006 – 2007 și 2008 – 2010). Repetăm, poate pricepe și parlamentarul Balan, pe la transporturi miniștrii au fost: Băsescu, Boagiu, Berceanu. Iar în ultimii 15 ani, pentru o perioadă de mai bine de 10 ani Ministerul Transporturilor a avut în frunte un om din același partid sau apropiat de partidul în care a activat și deputatul Balan!!! Mai mult, nu îmi amintesc să fie luați la întrebări de către Ioan Balan miniștrii Boagiu sau Berceanu, în timpul mandatului lor de la transporturi. Atunci când axa (că și așa le place lor termenul ăsta) era la putere și se putea lua repede o decizie de modernizare a drumului Roman – Suceava – Siret. Atunci Balan era parlamentar al puterii, Flutur șef la Consiliul Județean Suceava, Boagiu, apoi Berceanu miniștri la transporturi. Și atunci întrebarea ar fi: „De ce miniștrii colorați la fel ca Ioan Balan (mă refer că sunt de aceeași culoare politică – asta ca să fie mai clar) nu au făcut NIMIC, dar NIMIC, pentru modernizarea drumului Roman – Suceava – Siret?”.
Balan se plânge și recunoaște că prietenii politici nu-l bagă în seamă!
Acum, deputatul Ioan Balan a venit cu o declarație de presă prin care solicită ferm, cică, termene foarte precise privind modernizarea drumului Roman – Suceava – Siret. „Până când nu avem lucrări care să aducă Suceava mai aproape de Bucureşti, nu vom putea spera ca această regiune să nu mai fie cea mai săracă din UE”, zicea deputatul Balan, trezit parcă dintr-un vis urât. Deputatul de Suceava și Burdujeni-sat, Ioan Balan a mai solicitat ministrului Transporturilor, Dan Marian Costescu, printr-o interpelare adresată luni, 7 martie, termene precise privind modernizarea drumului Roman – Suceava – Siret. Balan a subliniat că a cerut de ani de zile demararea unor lucrări de infrastructură de transport rutier care să lege Bucovina de Bucureşti însă nu s-a întâmplat nimic pozitiv în acest sens (?????!!!!!). Și oare Boagiu sau Berceanu (să nu mai amintim de Băsescu și ceilalți), când au fost la transporturi, de ce nu au luat în seamă solicitările lui Balan? Sau ale lui Flutur. „Cred că proiectele de infrastructură din Bucovina, pentru care am solicitat sprijinul tuturor guvernelor (!!!) României din ultimii ani, nu au fost nici imposibil de realizat şi nici prea costisitoare pentru bugetul de stat. Chiar dacă am solicitat imperativ, ani buni de zile, demararea unor lucrări de infrastructură de transport rutier care să lege Bucovina de Bucureşti şi astăzi, din Capitală şi până la Suceava, se fac cel puţin opt ore pe cei 440 kilometri”. Cu alte cuvinte, Balan susține că nimeni nu-l bagă în seamă în această problemă, indiferent că la transporturi sunt șefi mari prieteni, din aceeași echipă politică cu dumnealui sau miniștrii din alte partide sau tehnocrați, cum este cazul acum.
- În urmă cu un cincinal Flutur era acuzat și de Băișanu că nu face nimic pentru modernizarea drumului
„Modernizarea drumului european 85, de la Roman spre Suceava și, respectiv, Siret, ar reprezenta un proiect mult mai viabil și realizabil pe termen scurt și mediu, decât construcția unei autostrăzi noi”, era de părere, prin anul 2011, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, care-i solicita atunci, la fel de ferm ca Balan zilele trecute, președintelui de atunci al Consiliului Județean Suceava (este vorba despre mandatul 2008 – 2012), Gheorghe Flutur, să facă demersuri urgent (!) în acest sens. „Am văzut că domnia sa a făcut o solicitare către colega de partid, Anca Boagiu, prin care se dorește, citez: «prelungirea traseului autostrăzii de la Focșani spre Bacău – Suceava – Siret prin lucrări pe parteneriat public-privat». Mi se pare mult mai corect să se ocupe de traseul de la Roman la Suceava, unde nu discutăm de autostradă, ci de un drum lărgit, cu încă două jumătăți de bandă. Un lucru care ar face bine județului Suceava, atât ca potențială zonă turistică, cât și economică”, afirma Băișanu, în anul de grație 2011. Amintim că atât Gheorghe Flutur, cât și Ioan Balan au promis și în campania electorală din 2008 și în campania electorală din 2012 că realizarea acestui drum va reprezenta o prioritate! „Cei 252 de kilometri dintre Focșani și Suceava vor putea fi realizați prin secolul 22”, prezicea cu amar și deznădejde Ștefan Alexandru Băișanu.
- Nici Mîrza sau Nechifor nu s-au implicat în rezolvarea eternei probleme cu drumul între Roman – Moțca – Fălticeni – Suceava – Siret
La debutul meu în presa scrisă, prin anul 1992, am realizat un interviu cu primul ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu (PDSR), și l-am întrebat de modernizarea drumului București – Siret. Ministru la transporturi era atunci Traian Băsescu. Promisiunea lui Văcăroiu a fost că, în cel mult 5 ani între București și Siret (via Suceava) va fi construită o autostradă! Și promisiunea asta era făcută acum aproape 25 de ani!!! Miniștrii la transporturi au mai fost și: Miron Mitrea (PSD), Relu Fenechiu (PNL), Dan Șova (PSD) și nici ei nu au fost interesați de soarta (modernizarea) drumului Roman – Fălticeni – Suceava – Siret! Cu alte cuvinte, nici Gavril Mîrza (fost șef de C.J. și senator de Fălticeni – un mandat – sau de Cajvana acum) și nici Ioan Cătălin Nechifor (șef acum la C.J. și fost deputat de Fălticeni) nu au avut absolut nicio trecere la prietenii politici pentru a rezolva eterna problemă a modernizării E85, sau DN 2, pe ruta Roman – Moțca – Fălticeni – Suceava – Siret. Nu mai amintim de „cotitura” (dar și de povestea aferentă ) făcută spre Iași atunci când a fost modernizat DN 2, șosea ce se spune că unește Capitala de nordul țării, pentru că în acea vreme de traseul Roman – Moțca – Fălticeni – Suceava – Siret nimeni nu a vrut să audă sau să se zbată măcar puțin.
Lasa un raspuns