Marți, 9 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector, pe timpul executării unor misiuni de supraveghere şi control a frontierei de stat, au observat mai multe persoane care transportau dinspre frontieră către localitatea Straja, județul Suceava, colete voluminoase cu ţigări de contrabandă.

Potrivit ITPF Sighetu Marmației, imediat, oamenii legii au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care persoanele în cauză au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece bărbații nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată aceștia nu s-au oprit și s-au întors pe teritoriul statului vecin.

În urma cercetării zonei au fost descoperite mai multe colete cu ţigări care  conţineau cantitatea de 8.230 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 96.291 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.