Deputatul ALDE Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, susţine că România „foarte probabil” nu va accesa în acest an niciun euro de la Uniunea Europeană, în condiţiile în care ghidurile pentru programele de finanţare nu au fost încă lansate.
Silaghi a explicat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că România nu are pregătit deocamdată niciun ghid, iar până se va obţine aprobarea de la Uniunea Europeană va mai dura, astfel că şansele de a obţine fonduri nerambursabile în acest an tind spre zero.
„Bugetul pe anul acesta al Guvernului este construit pe absorbţia a trei miliarde de euro. În condiţiile în care nu este lansat niciun ghid care necesită consultări cu Comisia Europeană, foarte probabil că în acest an nu se va accesa niciun euro din fondurile europene. Şi mai mult decât atât: bugetul va fi grevat şi cu penalizările care vin din anii din urmă, din vechiul ciclu financiar. Este motivul pentru care luni, la Comisia de Afaceri Europene, la ora 13:00, doamna ministru Carmen Aura Răducu este invitată să dea explicaţii şi marţi la Senat. Veţi vedea că dezbaterile vor fi foarte punctuale exact pe tema absorbţiei fondurilor europene. Nu este absolut niciun ghid pregătit care trebuia să fie deja lansat. Dacă ele se vor transmite către Bruxelles (să zicem prin luna iunie-iulie), până vor fi aprobate, retuşate, până se face fine tuning-ul, dacă ghidurile se lansează în noiembrie, şansa ca noi să obţinem un euro în acest an tinde spre zero”, a avertizat Ovidiu Silaghi.
Lasa un raspuns