Nelu Fediuc, fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret a fost reţinut sâmbătă dimineaţă de procurorii DNA Suceava, acesta fiind acuzat de luare de mită în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor. Alături de acesta sunt cercetați în stare de libertate colonelul SPP Lucian Solcan şi cămătarul Paul Pârjolea.

DNA Suceava a solicitat sâmbătă, 19 iulie, Tribunalului Suceava, arestarea preventivă pentru 30 de zile, a lui Nelu Fediuc și a lui Paul Pârjolea, reținut în același dosar, pentru cămătărie.

Procurorul de caz din cadru DNA a cerut judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru Nelu Fediuc și Paul Pârjolea. Judecătorul a admis cererea doar în cazul lui Fediuc. În același dosar, procurorii DNA au dispus cercetarea sub control judiciar a șefului SPP Suceava, colonelul Lucian Solcan, și a inspectorului vamal principal din Vama Siret, Gheorghe Robu.

Procurorii anticorupție suceveni susțin că în perioada 2008-2012, Nelu Fediuc, în virtutea atribuțiilor de serviciu, a asigurat protecție în Vama Siret pentru mai multe persoane care tranzitau țigări prin punctul vamal peste plafonul legal admis de lege și cu sustragerea de la plata taxelor vamale.

În schimbul unei taxe lunare cu titlu de „protecție”, stabilită inițial de Fediuc la suma de 200 de dolari şi mărită mai apoi până la 500 – 1.000 de euro, contrabandiștii puteau să își treacă nestingheriți țigările prin vamă.

Mai mult, procurorii DNA Suceava susțin că în schimbul aceleiași „protecții”, în intervalul februarie – august 2008, inculpatul Nelu Fediuc a beneficiat și de favoruri sexuale din partea unei martore denunțătoare. În luna septembrie 2008, Nelu Fediuc a încercat să determine aceeași martora denunțătoare să-și retragă denunțul formulat împotriva lui în dosarul pentru care a fost trimis în judecată, oferindu-i în schimb suma de 12.000 euro, pe care aceasta însă a refuzat-o.

Fostul șef de la vama Siret mai este acuzat că în perioada iunie – 7 iulie 2014, prin intermediul inspectorului vamal principal Gheorghe Robu, a încercat să determine, prin metode de intimidare, un alt martor denunțător să-și retragă denunțul formulat împotriva sa, a altor vameși și ofițeri de poliţie de frontieră.

Procurorii DNA au arătat că în același dosar, șeful SPP Suceava, Lucian Solcan, în perioada în care a fost ofițer la Serviciul de Informații și Protecție Internă, a perceput „taxă de protecție” de la mai multe personae, pentru a le permite tranzitarea frontierei cu țigări și alte produse de contrabandă.

Inspectorul vamal principal Gheorghe Robu de la Biroul Vamal Siret este acuzat că a încercat să determine un martor denunțător, prin corupere, precum și prin metode de intimidare, să-și retragă denunțul formulat împotriva sa și a altor vameși și ofițeri de poliţie de frontieră, în dosarul în care aceștia fuseseră trimiși în judecată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.