Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Satu Mare, au intervenit vineri 22 noiembrie, cu 4 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din comuna Satu Mare.
Incendiul a fost anunțat la ora 11:45.
Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în podul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la anexele gospodărești.
Incendiul a fost lichidat la ora 13:27.
Au ars: podul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunuri depozitate în interior. S-au degradat, parțial, pereții locuinței, pe aproximativ 40 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric neizolat corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești (bucătăria de vară, adăpostul de animale și depozitul de furaje).
Lasa un raspuns