Luni, 30 septembrie, în jurul orei 22:15, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul reședință de județ.
La sosirea echipajelor, ardea partea din față a unui autoturism, cu pericol de propagare la întreaga mașină.
Incendiul a izbucnit în urma coliziunii dintre autoturism și un stâlp de iluminat. Cele trei persoane care se aflau în autoturism s-au autoevacuat și au fost preluate de echipajele SAJ, sosite la fața locului. Toate cele trei persoane erau conștiente și cooperante.
Au ars elemente combustibile din compartimentul motor și s-au degradat aproximativ 75% din autoturism și stâlpul de iluminat public.
Lasa un raspuns