Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere ministrului Educației, doamna Ecaterina Andronescu, să retragă de urgență ordinul privind planul de școlarizare 2019-2020. Considerăm că, în acest moment, ministrul Educației face o eroare gravă, bulversând zeci de mii de elevi, care urmează să se înscrie la liceu sau școli profesionale, părinți și cadre didactice. În plus, sunt colegi de-ai noștri, din cadrul liceelor, afectați direct, pentru că vor fi obligați să intre în restrângere de activitate, ceea ce înseamnă că, cel puțin unii dintre ei, vor rămâne fără posturi.
Ordinul privind planul de școlarizare 2019-2020 emis în cursul zilei de ieri, 28.05.2019, de Ministerul Educației Naționale, prevede crearea a 57.000 de locuri la școlile profesionale, cu 26.000 de locuri în plus față de anul școlar în curs.
Discuțiile între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar, pe tema dezvoltării învățământului profesional și dual în România, au avut loc de nenumărate ori și s-a precizat de fiecare dată că pentru aceasta este necesar să se țină cont de solicitările concrete ale operatorilor economici.
Suntem într-un moment în care s-au încheiat toate acțiunile de promovare a liceelor și școlilor profesionale și duale realizate prin târgurile de ofertă educațională organizate în perioada 6 – 17 mai a.c. în toată țara. De asemenea, ne aflăm în plină perioadă de desfășurare a etapelor de mobilitate a personalului didactic, deci solicitările pentru ocuparea catedrelor din unitățile de învățământ au fost deja înaintate inspectoratelor școlare.
În dispreț față de argumentele aduse de reprezentanții FSLI și față de avizele Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS) în care activează toți partenerii sociali implicați în dezvoltarea învățământului profesional și dual, doamna ministru Ecaterina Andronescu promovează un ordin cu cifre de școlarizare nerealiste și discriminatorii, obligând elevi cu medii sub 5 să meargă spre învățământul profesional și dual, condiție neprecizată de nici o metodologie, deci ilegală.
“Este o strategie complet greșită să se taie clasele de liceu și să le înființezi la școlile profesionale cu câteva zile înainte de terminarea cursurilor pentru clasele a VIII-a, fără să faci o analiză completă, în condițiile în care nimeni nu știe dacă există, în primul rând, solicitări ale agenților economici pentru locurile propuse, apoi baza materială imperios necesară pentru acest tip de învățământ și cadre didactice pentru pregătirea practică. În școlile profesionale elevii merg să învețe meserie, nu teorie. Trebuie precizat un lucru esențial: operatorii economici au solicitat, până la data de 23 noiembrie 2018, școlarizarea elevilor în învățământul dual și profesional, cifrele solicitate de aceștia nefiind în concordanță cu cele din planul de școlarizare propus pentru anul școlar 2019-2020. De asemenea, se încalcă prevederile OMEN nr.5402/2018 cu privire la calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și profesional pentru anul școlar 2019-2020, care precizează că, până la data de 12 decembrie 2018, inspectoratele școlare definitivează situația cu locurile propuse pentru învățământul dual și profesional. Suntem de acord cu o creștere a numărului de clase în școlile profesionale, dar după un plan care să răspundă nevoilor reale și actuale ale pieței muncii, nu să ajungem apoi în situația în care aruncăm în câmpul muncii absolvenți care nu au unde să lucreze. În plus, acest plan trebuie introdus gradual”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.
În aceste condiții singura măsură care trebuie luată este retragerea OMEN Nr.4057/2019 și modificarea cifrelor de scolarizare, așa cum au fost discutate și aprobate în Comitetele Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social și comunicate inspectoratelor școlare și MEN.
Lasa un raspuns