Aproape 70 de invitați din România au participat în perioada 6-8 februarie la Parlamentul European, Bruxelles, la o serie de dezbateri despre viitorul Europei și rolul noilor tehnologii organizate de europarlamentarul PSD, Victor Negrescu.

„Urmează o perioadă de reforme importante la nivelul construcției europene. Social democrații europeni sunt foarte implicați în aceste dezbateri și este foarte important ca vocea României, a Sucevei, să fie auzită la nivel european” a declarat Gabriel Costache, președintele PES activists Suceava.

Județul Suceava a fost reprezentat la Bruxelles de  președintele PES activists Suceava, Gabriel Costache, și consilierul local al orașului Gura Humorului Stelian Simeria.

„Sunt foarte încântat că am fost invitat în Parlamentul European și cred că noi, participanții din țară am făcut o impresie foarte bună și am arătat potențialul real pe care îl are România” susține Stelian Simeria.

Acțiunea a fost posibilă în parteneriat cu organizația PES Activists România și Grupul S&D din Parlamentul European.

“Nu trebuie să fim timizi în raport cu partenerii europeni, trebuie însă să fim foarte coerenți și cu puncte de vedere concrete pentru a influența viitorul Europei și modul în care evoluția tehnologică va fi tratată în politicile europene” a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, președintele PES activists România.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.